MENIU

Tragedie. O fetiţă a murit, după ce s-a înţepat într-un cui. Micuţa a fost tratată în 4 spitale

O fată în vârstă de 11 ani, aflată în plasament la un asistent maternal din Alba, a murit în condiţii suspecte după ce, timp de două săptămâni, a fost transferată în patru spitale din judeţele Alba şi Mureş pentru a fi tratată în urma unei înţepături într-un cui ruginit.

Şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Sorin Chirilă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că instituţia a făcut o primă cercetare în cazul decesului fetiţei şi a întocmit un raport pe care l-a înaintat Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei.

Chirilă a spus că, în paralel, a fost deschisă şi o anchetă penală în acest caz de către poliţiştii din Cetatea de Baltă, localitatea unde locuia fetiţa cu asistenta maternală.

"Părerea mea este că uman o familie de oameni nu putea face mai mult de atât, şi nicio o instituţie socială nu putea face mai mult de atât. Noi reprezentăm familia unui copil, reprezentăm mediul lui de creştere şi la două ore după ce s-a înţepat fetiţa era deja într-un spital şi i se făcea antitetanosul. Cred că nici dacă era în Alba Iulia, şi nu într-o comună, până o îmbrăca, o spăla şi îi curăţa rana, nu ajungea mai repede de două ore într-o unitate medicală” a spus Chirilă.

El a adăugat că aşteaptă finalizarea anchetei penale, care ar fi fost deschisă in rem (fără să se identifice un posibil vinovat – n.r.) pentru ucidere din culpă, iar în funcţie de rezultatele acesteia va încheia şi cercetarea administrativă care va stabili dacă se impun măsuri sancţionatorii în cazul asistentei maternale.

Sorin Chirilă a mai spus că, din verificările de până acum, femeia ar fi făcut toate demersurile pentru ca fetiţa să primească îngrijirea medicală necesară şi s-a deplasat chiar şi la Târgu Mureş, deşi nu i s-a permis să însoţească fetiţa cu elicopterul.

Potrivit raportului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, fata s-a înţepat într-un cui, în seara de 26 iulie, în piciorul stâng, în gospodăria asistentei maternale profesioniste în grija căreia se afla, copilul fiind dus de femeie în aceeaşi seară la Spitalul Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni.

La unitatea medicală, fetiţa a fost consultată de un cadru medical care i-a administrat tratament antitetanos şi a fost trimisă acasă cu recomandarea de a se prezenta pentru un alt control în Policlinică.

Potrivit asistentei maternale, în perioada 26 iulie 2016 - 29 iulie, minora nu a avut dureri, reluându-şi în mod normal activităţile zilnice.

În 29 iulie 2016, femeia a dus fetiţa la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Municipal Blaj, deoarece aceasta acuza dureri la piciorul stâng, la care se înţepase. Ea a fost consultată la ora 12.50 de un medic specialist în medicină de urgenţă, minora prezentând "plagă înţepată picior stâng, veche de aproximativ trei zile, închisă şi nu prezenta probleme”.

Asistenta maternală susţine că la UPU minora a fost tratată cu o cremă, pansată şi i-a fost recomandat verbal tratament cu o jumătate de tabletă de Ibuprofen timp de şapte zile. Medicul specialist i-a recomandat „să calce normal că nu se întâmplă nimic”. După ce a revenit în familia care o îngrijea, fetiţa a început să calce normal, dar nu se lăsa în totalitate pe călcâi.

În 31 iulie, în jurul orei 21.30, asistenta maternală a apelat serviciul de urgenţă 112 deoarece fetiţa avea dureri de spate, de picior, dureri la maxilar şi nu putea să înghită. Medicul primar pediatru din cadrul Spitalului Municipal Blaj i-a administrat tratament simptomatic, iar în dimineaţa de 1 august 2016, medicul specialist a recomandat transferul minorei la Spitalul de Boli Infecţioase Alba Iulia.

În data de 1 august, minora a fost trimisă cu salvarea la Unitatea de Primiri Urgenţe Alba Iulia, unde i s-au făcut analize amănunţite şi în urma investigaţiilor efectuate s-a dispus transferul acesteia cu un elicopter SMURD la Cluj, însă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, elicopterul a fost redirecţionat spre UPU Pediatrie Mureş.

Din seara de 1 august, fetiţa a fost internată la Spitalului de Urgenţă Târgu Mureş.

Potrivit raportului DGASPC Alba, în 2 august, medicul care a preluat cazul fetiţei a comunicat telefonic că este "situaţie de tetanos, nu există un diagnostic, s-au prelevat probe pentru analize şi se aşteaptă rezultatele. Starea copilului este gravă, este intubată şi sedată”.

În 3 august 2016, acelaşi medic specialist a informat instituţia telefonic că diagnosticul stabilit este "tetanos”, iar starea de sănătate a minorei s-a agravat. Medicul specialist declara, potrivit aceluiaşi raport, că este nevoie urgentă de ser antitetanos, ser pe care îl aşteaptă de la Cluj şi speră ca acesta să nu ajungă prea târziu.

Medicul specialist a fost întrebat telefonic dacă vaccinul antitetanos făcut la Spitalul Municipal Târnăveni nu şi-a făcut efectul, iar acesta a declarat că "nu a fost suficient”. Tot atunci DGASPC susţine că a fost anunţată de medic cu privire la intervenţia chirurgicală pentru deschiderea rănii. Medicul chirurg a constatat că este o plagă profundă, până la calcaneu, care s-a închis repede, iar în adânc au rămas toxine care au acţionat.

În seara de 3 august 2016, în jurul orei 20.00 s-a comunicat telefonic de către specialiştii Spitalului de Urgenţă Târgu Mureş că minorei i-a fost administrat serul antitetanos, dar se află în aceeaşi stare critică.

În 4 august 2016, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş - Compartiment ATI Copii a informat în scris DGASPC Alba că minora internată în unitatea lor spitalicească are următorul diagnostic: tetanus, insuficienţă respiratorie acută, confirmată clinic, cu anticorpi antitoxină tetanică în curs de efectuare, precizând că starea de sănătate este gravă, iar prognosticul este rezervat.

În data de 5 august 2016, medicul curant declara că starea de sănătate a minorei "este în staţionare, fapt ce mulţumeşte”, iar acesta menţiona că îmbunătăţiri în urma administrării serului antitetanos se pot observa numai după aproximativ patru săptămâni.

"În după-amiaza zilei de 5 august, asistenta maternală a fost contactată telefonic de către reprezentanţii Spitalului din Târgu Mureş, care i-au comunicat faptul că minora a decedat şi în cursul zilei de luni, 8 august, poate fi ridicat corpul fetiţei de la morgă, deoarece este necesară efectuarea autopsiei”, se mai arată în raportul DSGASPC Alba.

 

Mai multe articole despre:
vaccin antitetanos fetiţa decedată tetanos