MENIU

TRAGEDIE la Spitalul din Bârlad: un pacient a MURIT după ce a căzut de la etajul patru

Anchetă la Spitalul din Bârlad, după ce un pacient a murit. Primele indicii susţin sinuciderea

Un pacient în vârstă de 38 de ani, internat la Spitalul de Urgenţă din Bârlad, a murit, în noaptea de luni spre marţi, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unităţii medicale, primele cercetări arătând că bărbatul s-ar fi aruncat de la fereastră, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Urgenţă Bârlad, bărbatul a căzut în gol de la geamul unei toalete a Secţiei de Medicină Internă, situată la etajul patru al unităţii medicale, spre curtea interioară a spitalului.

Bărbatul a murit pe loc, fără ca echipajul medical al ambulanţei solicitate de agentul de pază al spitalului să mai poate face ceva pentru a-l salva.

"Pacientul era internat de o săptămână în Secţia Medicală, cu diagnosticul de ciroză hepatică decompensată şi encefalopatie hepatică, iar înainte de incident le-ar fi spus colegilor din salon că merge până la baie. Stadiul avansat al bolii i-a afectat şi creierul, ceea ce, cel mai probabil, l-a determinat să se arunce de la geamul grupului sanitar”, a declarat, marţi, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad au declanşat o anchetă în acest caz.

Mai multe articole despre:
Bârlad pacient pacient mort spitalul din bârlad