MENIU

Tragedie în Suceava! Un bărbat a murit după ce a fost lovit de mașină pe trotuar. Fiul său, rănit

Un bărbat în vârstă de 57 de ani din localitatea botoşăneană Pomârla a murit, joi după-amiază, iar fiul său de 15 ani a fost rănit, după ce cei doi au fost loviţi pe trotuar de o maşină al căruit şofer a adormit la volan.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că un bărbat de 67 de ani din comuna Şaru Dornei conducea, joi după-amiaza, un autoturism pe DN 17, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar din cauză că a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi apoi pe trotuar, unde a lovit un bărbat de 57 de ani şi pe fiul acestuia de 15 ani, ambii din comuna Pomârla, scrie Mediafax.

În urma accidentului, adolescentul a suferit o fractură la un picior, în timp ce tatăl său a fost grav rănit, iar în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta a murit.

Epureanu a afirmat că şoferul nu consumase alcool şi este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Mai multe articole despre:
accident tragedie Suceava