Tragedie în Masivul Bucegi. Mai mulţi turişti, surprinşi de avalanşă: DOI MORŢI
O avalanşă s-a produs, duminică, în Masivul Bucegi, surprinzând un grup de turişti. Din nefericire, la scurt timp de la producerea tragediei, un bărbat a fost găsit fără suflare. Luni a fost găsit și al doilea turist mort. Victima era îngropată în zăpadă și a fost descoperită de salvamontiștii veniți să recupereze trupul primului turist ucis de căderea masivă de zăpadă. Avalanșa s-a produs pe Valea Morarului, o zonă foarte periculoasă din Masivul Bucegi. De altfel, cei doi turiști care au murit se aflau pe un traseu interzis atât vara, cât mai ales iarna.
UPDATE luni - A fost găsit și al doilea turist mort. Victima era îngropată în zăpadă și a fost descoperită de salvamontiștii veniți să recupereze trupul primului turist ucis de căderea masivă de zăpadă.
UPDATE 19.00 - Salvamontiştii au întrerupt căutările în Munţii Bucegi, din cauza întunericului.
Salvamontiştii din Buşteni anunţă că sunt nevoiţi să întrerupă căutările în Munţii Bucegi, în zona în care un bărbat surprins de avalanşă a murit. Căutările vor fi reluate luni şi tot atunci va fi recuperat trupul bărbatului.
Salvamontiştii din Buşteni intervin, duminică, în Masivul Bucegi, unde s-a produs o avalanşă, pe Valea Morarului, într-o zonă care nu este traseu turistic.
Avalanşa a suprins un grup de turişti, iar primele informaţii arată că un bărbat a murit.
Şefului Salvamont Prahova, Daniel Banu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că avalanşa s-a produs pe partea superioară a Văii Morarului.
”A suprins un grup de turişti. Ei au sunat şi după ajutor. Este un bărbat decedat, aşa au spus prietenii lui care au ajuns la el. Nu este acoperit de zăpadă. Au plecat salvamontiştii de la Refugiul Babele spre ei”, a declarat Banu.
La rândul lor, salvamontiştii din Buşteni anunţă că intervin pe Valea Morarului, ”unde o avalanşă a produs cel puţin o victimă”.
Salvamontiştii cercetează acum întreaga zonă pentru a afla dacă mai sunt şi alte persoane surprinse de această avalanşă.
Risc moderat de avalanşe în munţii Bucegi şi Făgăraş
Meteorologii avertizează că riscul de producere de avalanşe este, de duminică până marţi, moderat la peste 1.800 de metri altitudine, în munţii Bucegi şi Făgăraş (versantul nordic). Stratul de zăpadă măsoară 65 de centimetri la Vârful Omu şi 65 de centimetri la Bâlea-Lac.
Riscul moderat de avalanşă este de gradul 2 pe o scară de la 1 la 5.
În zona montană înaltă, stratul de zăpadă măsura, duminică dimineaţă, 65 de centimetri la Vârful Omu şi 44 de centimetri la Bâlea-Lac, din care ultimii 15 centimetri s-au depus în ultimele 24 de ore.
În următoarele două zile, temperaturile vor fi negative, cu temperaturi maxime cuprinse între minus 11 şi minus 6 grade, iar cele minime între minus 14 şi minus 10 grade.
Intensificările vântului au favorizat formarea plăcilor de vânt. Vor fi ninsori temporare, slabe cantitativ, care vor depune un strat nou de până în 10 centimetri.
Potrivit unei informări nivometeorologice transmise, duminică, de către meteorologi, riscul de avalanşă este moderat la altitudini de peste 1.800 de metri. Sub 1.800 de metri, stratul de zăpadă este mic, iar riscul de avalanşă este neînsemnat.