MENIU

TRAGEDIE în lumea medicală! O doctoriță a fost găsită MOARTĂ într-un spital din Constanța - Care este cauza decesului

Doctoriță găsită moartă într-un spital privat din Constanța - Cauza decesului

Tragedie în Constanța! O doctoriță a fost găsită decedată în camera de gardă dintr-un spital privat din Constanța. 

Este vorba de o doctoriță de 38 de ani, care a fost găsită moartă de personalul medical încamera de gardă din spitalul privat Heka din Constanța. Era căsătorită și avea un copil.

Loredana Chircu s-a stins din viaţă chiar în camera de gardă. Femeia în vârstă de 38 de ani era medic internist la mai multe spitale private, dar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Ea a fost găsită fără suflare de colegii ei care au sunat imediat la 112.

„Astăzi, în jurul orei 11.45, polițiștii Secției 3 au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanța, s-ar afla o femeie decedată.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului. 

A fost alertat echipajul de terapie intensivă mobilă. Colegii ajunși acolo au constatat din păcate decesul persoanei, în vârstă de aproximativ 37 de ani. Din primele informații, se pare că aceasta era doctoriță acolo”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea, scrie realitateadeconstanta.net.

Potrivit anchetatorilor pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Potrivit polițiștilor, lângă trupul medicului erau și două seringi goale. Aceștia presupun că femeia şi-ar fi administrat un cocktail de medicamente. Apropiații ei spun că, în urmă cu câteva zile, a suferit un atac vascular cerebral, iar în ultima vreme părea că suferă de depresie, potrivit Realitatea PLUS.

În urmă cu doar trei zile, doctorița postase pe facebook un mesaj emoționant în memoria unui medic din Constanţa, răpus anul trecut de COVID-19: „A trecut un an, domnule doctor, de când vă vegheați pacienții de sus, dintre îngeri (...) Un stetoscop a rămas undeva, pe o masă, într-o cămăruță mică de gardă. Al nimănui acum. Un coleg drag a pierdut lupta cu virusul asta nenorocit”, potrivit Realitatea PLUS.

În urma decesului colegei lor, echipa de medici din spitalul privat din Constanța a transmis un mesaj de condoleanțe:

„Cu profund regret anunțăm decesul colegei noastre, în vârstă de 38 de ani, Chircu Loredana, medic specialist Medicina Internă. Aceasta a intrat de gardă la ora 20:00 fără sa prezinte vreo problemă vizibilă. Pe tot parcursul gărzii a avut două consultații. Dispariția fulgerătoare a colegei noastre ne-a marcat pe toți și suntem alături de familia îndoliată. Sincere condoleanțe!”, potrivit paginii de Facebook a spitalului.