MENIU

Tragedie în Buzău. Un motociclist și pasagera sa, decedați, după ce au fost spulberați de un TIR

Foto arhivă

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, şi o tânără, de aceeaşi vârstă, au murit, duminică, după ce au intrat, cu motocicleta, în coliziune frontală cu un autocamion.

Potrivit poliţiştilor rutieri, accidentul ar fi avut loc ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

"Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între o motocicletă condusă pe direcţia Buzău către Bucureşti de către un şofer în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti şi un autocamion care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto în vârstă de 50 de ani, din Bucureşti. Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului motocicletei şi a pasagerei acestuia, o femeie în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti", a transmis IPJ Buzău.

Şoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare negativă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.