MENIU

Tragedie feroviară Grecia. Premierul de la Atena, mesaj emoționat pe Facebook: Nu ar trebui să ne ascundem în spatele erorilor umane

Tragedie Grecia

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis le-a cerut iertare, duminică, familiilor victimelor accidentului feroviar care s-a soldat cu 57 de morţi, între care și un român, şi a provocat o furie imensă în Grecia. El spune că în Grecia anului 2023 nu este cu putință ca două trenuri să circule în direcţii opuse pe aceeaşi linie şi să nu fie observate de nimeni.

„În calitate de prim-ministru, mă simt dator să cer iertare tuturor, dar mai ales rudelor victimelor”, a scris oficialul de la Atena, într-un mesaj publicat pe  Facebook.

„Nu putem, nu vrem şi nu ar trebui să ne ascundem în spatele erorilor umane.
Faptul că sistemul de control digital va fi complet operaţional în lunile următoare nu este o scuză. Ci este exact invers.
Durerea este şi mai mare că nu am apucat să-l terminăm înainte să se întâmple ceva rău.
Justiţia va investiga rapid tragedia şi va găsi responsabilii. Acum, suntem datori să fim alături de familiile victimelor, prin recunoaşterea cu îndrăzneală a greşelilor statului. Ştiu că mulţi din ziua de azi îşi vor aminti fraza unuia dintre predecesorii mei că „asta este Grecia”. Dar nu, ea nu este singura.
Există o altă Grecie, acolo, care ne dă speranţă, credinţă şi putere. Cu toţii am văzut-o chiar şi după tragicul accident. Prin pompieri, salvatori, medici şi personal din sănătate care au organizat imediat îngrijirea răniţilor. Prin armată. Dar şi experţi din Poliţie care s-au ocupat rapid de misiunea dureroasă de identificare a cadavrelor.
Ca să se poată întoarce la familiile lor pentru a jeli. Şi noi am văzut faţa celei mai bune Grecii la pasagerii care şi-au riscat viaţa pentru a-şi salva colegii pasageri. Personal, sunt în politică pentru a schimba această "ţară rea", această Grecie veche care ne face rău. De asta încerc, în fiecare zi. Uneori îmi iese bine, alteori nu. Ştiu bine, totuşi, cât de bine ne putem face patria dacă ştergem rămăşiţele trecutului care ne ţin înapoi. Şi pentru această Grecia pe care o merităm voi continua să lupt", se mai arată în mesajul lui Mitzotzakis, citat de News.ro.

Amintim că un accident feroviar grav s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în Grecia. Două trenuri - unul de pasageri și altul de marfă - s-au ciocnit frontal. Accidentul s-a soldat cu cel puțin 57 de morți, în timp ce alte 100 de persoane au fost rănite, iar mulți sunt încă dați dispăruți.