MENIU

Tragedie fără margini în Craiova. Un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de la etaj

Tragedie fără margini în Craiova. Un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața după ce s-a aruncat de la etaj

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Craiova, și-a pierdut viața, astăzi, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc din oraș, drelatează realitateadecraiova.net.

Potrivit IPJ Dolj, tragedia a avut loc în cartierul Brazda lui Novac din Craiova.

„În dimineața acestei zile, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona unui bloc din Craiova, din cartierul Brazda lui Novac, a fost găsit un bărbat decedat. Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind identitatea celui în cauză, un tânăr de 27 de ani, din Craiova.
De asemenea, din cercetările efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit faptul că acesta ar fi căzut de la etajul 5 al blocului respectiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, tânărul ar fi suferit o depresie după ce, nu cu mult timp în urmă, și-a pierdut mama.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment, fiind totodată dispusă efectuarea unei expertize medico-legale.