MENIU

Tragedie cu cel puțin 35 de morți în India! Podeaua unui templu budist s-a prăbușit, iar oamenii au căzut în puţul uriaş de dedesubt - FOTO&VIDEO

Ram Navami, Indore (India)/ Profimedia

Cel puţin 35 de persoane au murit, joi, în India după ce podea templului budis în care se aflau s-a prăbuşit și oamenii au căzut în puțul uriaș de dedesubt. O persoană este încă dată dispărută, iar 16 oameni au fost răniţi.

Zeci de credincioşi au căzut într-un „baoli” - o construcţie specifică templelor indiene, care arată ca o un puţ uriaş cu scări până la nivelul apei, folosită pentru ritualuri religioase, după ce podeaua templului care o acoperea a cedat sub greutatea lor, relatează News.ro care citează mai multe agenții de presă internaționale.

Din informațiile existente, incidentul a avut loc la templul Shri Beleshwar Mahadev Jhulelal din oraşul Indore, în statul Madhya Pradesh. Potrivit autorităților locale, pdeaua templului s-a prăbuşit "din cauza încărcăturii grele". 

Apa a fost pompată din puţul cu trepte pentru ca operațiunile de salvare să decurgă mai ușor. 

"În ciuda tuturor eforturilor, nu am putut salva multe vieţi", a declarat un reprezentant al autorităţilor. "Este foarte mult noroi. După ce vom face decolmatarea, vom face încă o acţiune de căutare", a declarat oficialul local.

Armata, precum şi echipele de intervenţie în caz de dezastre federale şi de stat sunt implicate în operaţiunile de salvare.

Imaginile prezentate la televiziune au arătat salvatorii montând frânghii şi scări pentru a ajunge la cei prinşi în puţ. Imaginile arată o gaură uriaşă, deschisă în sol, sub templu, cu oameni care urcă pe o scară la suprafaţă şi autorităţi care atârnă frânghii în jos. O structură cu bare metalice poate fi văzută atârnând de margini, părând să fi cedat. Afară, mulţimi neliniştite se adunaseră în faţa templului, în timp ce autorităţile scoteau răniţii pe targă. 

Templele din întreaga Indie s-au umplut joi de credincioşi pentru festivalul Ram Navami, sărbătoarea care celebrează ziua de naştere a zeităţii hinduse Rama.

Premierul Narendra Modi şi-a exprimat joi condoleanţe faţă de victime şi familiile acestora, scriind pe Twitter că este "extrem de îndurerat" de incident. 

Răniţii şi familiile celor decedaţi vor primi despăgubiri din partea guvernului.

 

Mai multe articole despre:
morti india podea templu hindus