MENIU

TRAGEDIE. Atac armat soldat cu 11 morţi, printre care şi doi poliţişti

TRAGEDIE. Atac armat soldat cu 11 morţi, printre care şi doi poliţişti

Cel puţin 11 persoane, printre care şi doi poliţişti, au murit în Nicaragua, în urma unui atac armat al guvernului, ce a avut loc în oraşele Diriamba şi Jinopete, din regiunea Pacifico, a informat Centrul pentru Drepturile Omului din Nicaragua (Cenidh), preluat de El Mundo.

Decesele au survenit în timpul atacurilor simultane din oraşele Diriamba şi Jinopete, care au început duminică dimineaţă şi s-au extins pe tot parcursul zilei, cu o zi înainte de reluarea dialogului pentru rezolvarea crizei în care se află această ţară din America Centrală.

”Au fost găsite 11 victime, dintre care am identificat şapte, mai sunt doi despre care ştim că au fost asasinaţi cu o grenadă de mână şi alţii care sunt la morgă. Aceste date nu sunt definitive”, a precizat pentru EFE un purtător de cuvânt din cadrul Cenidh.

Activiştii organizaţiei au fost de acord cu manifestanţii, afirmând că majoritatea deceselor au fost cauzate de forţe comune ale guvernului, formate din poliţişti, parapoliţişti, paramilitari şi grupuri oficiale, care sunt bine înarmate.

Poliţia Naţională a informat doar de existenţa a doi morţi, ambii poliţişti, atribuind aceste decese unor grupuri teroriste.

Atacuri similare au avut loc şi în alte oraşe precum Estelí, La Trinidad, Granada, Jinotega, León, Managua, Matagalpa, Masaya, unde există manifestaţii împotriva preşedintelui Daniel Ortega.

Până vineri numărul celor ucişi în represiunile din Nicaragua era de 310 persoane, anunţă Asociaţia pentru Drepturile Omului din acesată ţară (ANPDH).

Sursa

Mai multe articole despre:
atac arme decese atac armat