Tragedia din Colectiv: a 60-a victimă, un tânăr de 19 ani din Sinaia. Gafa autorităţilor române
Potrivit unor surse medicale, tânărul care a decedat duminică se numeşte Alexandru Hogea, avea 19 ani, era din Sinaia şi era printre răniţii din clubul Colectiv care au ajuns în spitale din străinătate, el fiind internat într-o clinică din Viena.
Alexandru Hogea a fost transferat de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Agenţia Mediafax relata pe 7 noiembrie că, potrivit unor surse apropiate familiei, părinţilor băiatului li s-a spus că acesta va fi transferat la un spital din Bruxelles, scrie phon.ro.
În condiţiile în care băiatul, aflat în stare foarte gravă, urma să fie dus cu un avion militar, părinţii tânărului s-au îmbarcat într-o cursă de linie şi au plecat la Bruxelles, acolo unde li se spusese că va fi dus fiul lor.
Potrivit acestora, ajunşi acolo, cei doi soţi au aflat că autorităţile au decis ca Alexandru Hogea să fie dus la Clinica AKH din Viena, aşa că au fost nevoiţi să ia un alt avion până în capitala Austriei pentru a fi alături de fiul lor.