Tragedia de lângă parcul Pantelimon. Rudele celor doi frați, victime ale accidentului, cer schimbarea încadrării juridice
Se complică ancheta în cazul tragediei de lângă parcul Pantelimon din Capitala. Rudele celor doi frați, victime ale accidentului, cer schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor. Asta după ce potrivit unor surse, minorul care a spulberat copiii ar fi consumat droguri înainte de a se urca la volan.
Durerea și revolta familiei celor doi copii este greu de imaginat. Aceasta cere pedepse maxime pentru cei responsabili de tragedie.
„Să fie cu pedeapsa maxima, deoarece, în cazul nostru, un copil nevinovat de 9 ani jumate a fost bagat in pamant, o fetita de 7 ani jumate. Niste copii exemplari care aveau tot viitorul inainte, a fost cu un picior”, a spus bunicul victimelor.
Bunicul spune că nepoata sa este încă dependentă de perfuzii și primește calmante pentru a-i alina durerea.
Potrivit raportului medical, în corpul tânărului de 17 ani au fost găsite azot, dar și heliu, substanțe folosite adesea ca droguri. Mai mult decât atât, bunicul victimelor a spus că în momentul în care cei doi tineri au fugit de aici, de la locul accidentului, ar fi avut în mâini două pungi care, conform analizelor, ar conține aceste două substanțe.
Adolescentul a recunoscut în fața anchetatorilor că și-a pierdut cunoștința pentru scurt timp după ce s-a produs incidentul.
În urma tragicului accident, doi parlamentari au propus o lege care să prevadă condamnarea la închisoare cu executare pentru cei care conduc fără permis și pentru cei care le încredințează mașini. Iar ultimele date arată ca în primele şase luni ale anului, peste 50 de oameni au murit din cauza celor care se urcă la volan fără a avea carnet.