MENIU

Tragedia Colectiv se poate repeta oricând. Peste 1.000 de localuri, fără autorizație de incendiu

Statistica pompierilor este sumbră, iar tragedia de la clubul Colectiv se poate repeta oricând! Pompierii au făcut aproape 7.500 de controale pentru prevenirea incendiilor, doar în sezonul estival 2019, fiind găsite peste 1.100 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Echipajele de intervenţie în situaţii de urgenţă au gestionat, în acest sezon estival, aproape 100.000 de astfel de evenimente, cu 13.000 mai multe faţă de anul trecut. Cele mai multe dintre solicitări - peste 81.000 - au fost pentru asistenţă medicală de urgenţă. De asemenea, pompierii au făcut aproape 7.500 de controale pentru prevenirea incendiilor, fiind găsite peste 1.100 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), de la punerea în aplicare a planului de măsuri pentru sezonul estival (3 iunie) şi până în prezent, angajaţii structurilor pentru intervenţii la situaţii de urgenţă au gestionat aproape 100.000 de situaţii pe linia de competenţă, în creştere cu aproape 13.000 faţă de anul trecut.

Cele mai multe solicitări au fost pentru asistenţa medicală de urgenţă, peste 81.000 de intervenţii (o creştere de peste 12.000 faţă de perioada similară a anului trecut).

Pompierii au intervenit pentru stingerea a aproape 3.900 de incendii, cauza probabilă a acestora fiind, în principal, utilizarea de instalaţii electrice defecte ori improvizate şi focul în spaţii deschise.  

"Pe linia prevenirii incendiilor au fost efectuate aproape 7.500 de controale, fiind identificate peste 1.100 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost constatate 23.628 contravenţii (cu peste 2.600 mai multe faţă de anul trecut), fiind aplicate 3.710 amenzi în valoare de 11.455.820 lei (o creştere de aproape 3.200.000 faţă de 2018)", se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de MAI.

Totodată, Inspectoratul General de Aviaţie a participat la aproape 1.200 de misiuni, majoritatea (1.071) fiind intervenţii aero-medicale, în colaborare cu SMURD.