MENIU

Trafic infernal la ieșirea din București spre Pitești

<p>Trafic infernal la ieșirea din București spre Pitești</p>

Mii de șoferi bucureșteni sunt blocați, vineri după-amiază, în trafic. La ieșirea din București spre Pitești se circulă bară la bară, fiind aglomerație și pe drumurile care duc spre estul țării, DN2, și pe drumul național 1, care duce spre munte. Politiștii avertizează șoferii că traficul este dificil de fluidizat la această oră, potrivit Realitatea TV.

Drumul naţional 1 a început să se aglomereze, vineri după-amiază, pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către munte, unde se formează coloane de maşini în condiţiile în care mii de turişti se îndreaptă către staţiunile montane, unde vor petrece sărbătorile de Paşte, potrivit Mediafax. 

Valorile de trafic au crescut, vineri după-amiază, pe DN 1, pe sensul de urcare către munte, în condiţiile în care mii de turişti se îndreaptă către staţiunile de pe Valea Prahovei şi din judeţul Braşov, unde vor petrece sărbătorile pascale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Alexandru Ursu, DN 1 este aglomerat, vineri după-amiază, pe sensul de urcare către munte în zona oraşului Comarnic, unde se circulă în coloană cu o viteză medie de 40 - 50 de kilometri pe oră, dar şi în staţiunea Buşteni, de pe Valea Prahovei, unde coloana de maşini se întinde din Poiana Ţapului până în centrul oraşului Buşteni, pe acest tronson circulându-se cu o viteză medie de 20 - 30 de kilometri pe oră.

În zonele unde drumul este aglomerat nu sunt însă blocaje în trafic.

Pe sensul de coborâre dinspre munte către Bucureşti circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale.

Mii de turişti vor petrece şi anul acesta sărbătorile de Paşte la munte, în staţiunile de pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov, unde hotelierii îi aşteaptă cu oferte speciale, care includ de la bucate tradiţionale până la relaxare la SPA.

Gradul de ocupare în staţiunile de la munte depăşeşte 50 la sută, însă hotelierii spun că cei care nu şi-au făcut rezervări vor găsi locuri libere în unele dintre unităţile de cazare.