MENIU

Trafic de COȘMAR înaintea Sărbătorilor. Cele mai aglomerate drumuri din țară

În zilele de dinaintea Crăciunului se circulă în coloană pe cele mai multe drumuri importante din țară.

În zilele de dinaintea Crăciunului se circulă în coloană pe cele mai multe drumuri importante din țară. După ora 17, traficul rutier s-a intensificat pe principalele drumuri naţionale, mai ales pe cele care pornesc din Bucureşti.

Se circulă în coloană pe porțiuni din DN1, dar şi pe autostrada A1, la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 14:50, în judeţul Harghita, traficul rutier a fost reluat pe DN13B, la ieşirea din Joseni către Gheorgheni.

Circulaţia a fost întreruptă din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme şi un autotren. Autovehiculele au fost deviate pe rute ocolitoare.

Deasemenea, traficul rutier s-a intensificat pe principalele drumuri naţionale, mai ales pe cele care pornesc din Bucureşti.

Pe DN1 Bucureşti – Braşov, autovehiculele rulează cu viteză redusă între Nistoreşti şi Comarnic (pe sensul către Braşov).

În judeţul Olt, pe DN65 Piteşti – Craiova, cel mai greu secirculă în zona Balş. În judeţul Vâlcea, s-au format coloane de maşini pe DN67,între intersecţiile cu DN7 şi DN64.

În judeţul Argeş, traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN65B, în ambele sensuri, în zona centrului comercial. De altfel, aglomeraţie este şi pe alte drumuri naţionale în vecinătatea cărora există centre comerciale.

Se circulă în coloană şi pe autostrada A1, la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti. Pe sensul către Piteşti, în cazul în care se va aglomera şi mai mult DN65B, este posibil să se formeze coloană şi pe autostradă, în zona kilometrului 106, pe banda de decelerare (către DN65B). Deja s-a format coloană pe banda de decelerare de la kilometrul 115, la ieşirea către DN73 şi municipiul Piteşti (zona Podul Viilor). Este posibil să se formeze coloane şi la ieşirea de pe A1 spre DN7, către Bascov (implicit, şi pe DN7). Aşadar, atenţie la distanţa în mers!

Atenţie la distanţa în mers şi pe autostrada A1 Nădlac – TraianVuia! S-au format coloane de maşini la ieşirea de pe autostradă, în zona Traian Vuia, deoarece DN68A nu poate prelua în condiţii optime traficul de pe autostradă. Şi pe DN68A, în judeţulTimiş, se circulă în condiţii de aglomeraţie de la ieşirea de pe autostradă până în localitatea Făget, pe sensul către Săcămaş (judeţul Hunedoara).

Conducătorii auto sunt sfătuiți care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.

Pentru judeţele Maramureş, Bihor, Tulcea, Braşov, Sibiu, Covasna şi Mureş, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting cu cod galben referitoare la ceaţă, dar şi la condiţii de formare a poleiului .

Pe autostrada A3, în zona Turda, ceaţa reduce vizibilitatea la aproximativ 150 de metri.

Mai multe articole despre:
trafic