MENIU

Bucureștenii, mai mult timp în trafic decât cu familia. Locul 5 în lume la aglomerație

Bucureștiul este capitala europeană în care oamenii își pierd cel mai mult timp din viață în trafic. Mai mult chiar decât petrec în familie, potrivit REALITATEA TV.

Un oraș sufocat de mașini şi inundat de angoase. Încă din anii 90, primarii promit că vom circula în condiții normale. Taxe de tranzitare a Centrului, parcări tot mai scumpe sau un sistem inteligent de transport în comun. Acestea sunt soluțiile aplicate în multe metropole europene. La noi sunt încă la stadiul de idei. Chiar dacă ar fi puse în practică, cei care vor să evite centrul Bucureștiului nu au o variantă ocolitoare decentă.

Bucureștenii pierd în trafic 2.018 ore mai mult decât alți europeni. Sunt ore pe care ar putea să și le petreacă împreună cu familia sau prietenii. Dar, sunt condamnați la izolare în propriile mașini.

Flota de mijloace de transport în comun este mult învechită în București, iar oamenii preferă să se urce în mașină, chiar dacă asta înseamnă costuri suplimentare.

Bucureștiul se sufocă din cauza traficului. Doar anul trecut, la final, erau înmatriculate un milion trei sute douăzeci de mii de mașini, cu 70 de mii mai mult decât în 2016. O variantă ieftină de transport ar fi metroul. O variantă de deplasat, dar depinde și aici, unde vrei să ajungi.

Soluția pentru fluidizarea traficului ar fi extinderea la 4 benzi a șoselei de Centură din partea nordică a Capitalei. Dar în 11 ani autoritățile au finalizat mai puțin de 20 de kilomteri cu două benzi pe sens. Acum vorbesc despre o altă soluție salvatoare: inelul sudic în care va fi construită o Centură în regim de Autostradă, de 52 de kilometri, care va face legătura între A1 și A2. Spre A0 vor fi dirijate TIR-urile care nu vor mai congestion traficul pe Centura existentă. Lucrările ar trebui să înceapă la anul, dar nu știm exact când se vor finaliza.

”Vorbim de undeva la 4 ani jumate. Să mai adăugăm neprevăzutele încă 6 luni, să spunem că în 5 ani, noi vom avea autostrada de Centură pe funcțională și aptă să preia trafic”, spune purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Ministerul Transporturilor vrea să scape de griji și să treacă șoseaua de Centură în administrarea Primăriei București.

”E normal ca Centura Bucureștiului să intre în zona de strategie a Primăriei municipiului București și să fie gestionată ca atare, ca o arteră în oraș”, mai precizează Ștefănescu.

De la Primăria Municipiului București am solicitat pe mail un plan cu masurile de fluidizare a traficului şi termenele de aplicare ale lor. N-am primit niciun răspuns până la difuzarea acestui reportaj. Nici oamenii care tranzitează zilnic Centura nu mai așteaptă răspunsuri. Și nici soluții să evite ambuteiajele. La pasajul Domnnești au început demolările. În cel mai optimist termen va fi gata în 2020.

Pericolul de accidente este la tot pasul din cauza lipsei marcajelor, parapeților sau a semnalizării.

Explicații sunt multe. Măsuri luate de autorități foarte puține. Niciun primar nu a oferit o soluție eficientă de prioritizare a transportului alternativ. Adică benzi speciale pentru autobuze și biciclete.

”Cu asta trebuie început. Prioritizarea transportului alternativ în defavoarea transportului auto individual. Și aici este o frică a autoritășilor de a pronunța descurajarea transportului auto individual”, afirmă arhitectul Andrei Avram.

”S-ar putea să fie nevoie să ne blocăm astfel încât să fim obligați să înțelegem că sunt foarte necesare niște investiții”, spune arhitectul Florin Enache.

Și, la prima vedere, investițiile par costisitoare pentru buzunarul celui care cotizează la bugetul local. Autoritățile susțin că ar fi nevoie de proiecte și investiții de 7 miliarde de euro până în 2030, care să fie prevăzute în planul de mobilitate durabilă. Dar, în lipsa lor, simplul mers la serviciu e calvar mai ales pentru cei care au ales să locuiască sau să muncească în zonele nou dezvoltate de la marginea Bucureştilor.

”Realitatea de astăzi este că foarte mulți dintre cetățenii noștri își petrec mai mult timp în trafic decât în sânul familiei. Și o altă realitatea este că multe firme se gândesc să se relocheze, să nu mai facă afaceri în această regiune București-Ilfov, tot din cauza traficului”, precizează președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache.

Adică, pe lângă orele irosite în trafic, bucureștenii pot pierde și bani din investiții.

CNAIR, noi informații despre circulația pe Autostrada Soarelui

Mai multe articole despre:
Bucureşti trafic