Tradiții și obiceiuri pentru Paștele românilor din 2020
Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, având parte, în țara noastră, de numeroase obiceiuri și tradiții, unele transmise din generaţie în generaţie. Sărbătoarea Învierii Domnului este un mare prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiţionale, dar și un motiv foarte puternic de bucurie şi de optimism.
Creștinism versus sfânta tradiție
O credinţă larg răspândită pe teritoriul României este aceea că oamenii care pleacă din această lume în ziua de Paşte merg direct în Rai, porţile acestuia fiind deschise în sfânta zi, şi, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaţilor se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.
În noaptea de Paște, credincioşii obişnuiesc să meargă la biserică, să ia lumină şi să cânte despre Învierea Domnului. Credincioșii aduc acasă „lumina” – lumânarea aprinsă direct de la cea aprinsă de preoți în sfântul Altar – , unii obişnuind să facă o cruce mică pe pragul de sus al uşii casei în care locuiesc sau pe peretele dinspre Est, afumându-l cu lumânarea.
Cei mai mulţi dintre români păstrează lumânarea de la Paşte şi o aprind în timpul anului, în cazul unor mari necazuri, boli sau în situaţia unor feneomene meteo extreme. Mai mult, cei născuţi în ziua de Paşte se spune că vor avea o viaţă luminată şi plină de noroc.
Simboluri pentru Sfintele Paști
Masa de Paşte se construiește în mod tradițional din preparate din carne de miel – ciorbă, friptură sau drob. Mielul îl simbolizează pe Mântuitorul Iisus Hristos, care a fost sacrificat pentru salvarea omenirii. Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă Sfânta Pasca, preparată de obicei sâmbăta dimineaţa (cu o zi înainte de sărbătotoare), care este dusă pentru a fi sfinţită la biserică la slujba de Înviere, alături de coşul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineaţa, o parte dintre credincioşi, mănâncă din sfânta Pască în loc de anafură sau Sfintele Paşti. Aceste obiceiuri nu se referă și la Paștele 2020, când există restricții de circulație din cauza COVID-19.
Obiceiuri de Paște Ortodox 2020
Se spune că de Înviere este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea. Sigur veți găsi prin garderobă haine pe care nu le-ați purtat încă și pe care să le luați pe voi la Sfântă sărbătoare a Paștelui 2020. De asemenea, nu este bine ca de Sfintele Paști să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce stări de somn, ghinion sau recolte slabe în agricultură. O altă tradiţie arată că dacă în ziua de Paşti prima persoană care intră în gospodărie este un bărbat, acolo va exista noroc peste an.