MENIU

Trădare la nivel înalt: Invazia Rusiei, spijinită de fostul șef al serviciilor secrete ucrainene în Crimeea

Fostul șef al serviciilor secrete ucrainene din Crimeea a fost pus oficial sub acuzare. Foto: The Kyiv Independent

Fostul șef al serviciilor secrete ucrainene din Crimeea a fost pus oficial sub acuzare pentru înaltă trădare. El a fost arestat în iulie anul trecut sub acuzația că a recrutat agenți favorabili Rusiei la ordinele Moscovei. 

Fostul șef al serviciilor secrete ucrainene s-a dovedit a fi omul din interior al Rusiei care a și ajutat în primele ore ale invaziei. Dacă va fi găsit vinovat, Oleg Kulinici riscă până la 15 ani de închisoare

Forţele de ordine l-au suspectat pe Oleg Kulinici că a lucrat ca o cârtiţă a FSB. Acesta s-ar fi infiltrat la reuniunile de securitate de la cel mai înalt nivel din Ucraina. În acțiunile sale, Kulinici ar fi primit ajutor din partea unor oficiali pro-ruşi fugari şi al unui fost deputat sancționat de Statele Unite. Bărbatul i-ar fi ajutat pe ruși însă din primele ore ale invaziei.

Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vasil Maliuk, a declarat că acuzația reprezintă un „semnal clar pentru toți cei care lucrează pentru inamic”.
Anul trecut, și președintele Volodimir Zelenski a susținut că arestarea lui Kulinici face parte dintr-un proces de „autopurificare”.

Tetiana Sapian, purtător de cuvânt al Biroului de investigații de stat din Ucraina, declara în aprilie 2023 că agenții de informații FSB ai Rusiei s-au infiltrat atât în serviciul de securitate SBU al Ucrainei, cât și în guvernul local, subminând Ucraina din interior cu ajutorul oficialilor ucraineni pro-Moscova fugari, care au fugit din țară după revolta Maidan din 2014.

„Rețeaua este mult mai largă, iar ancheta este angajată în aflarea tuturor circumstanțelor și acțiunilor persoanelor individuale care au cauzat capturarea rapidă a unei părți din sud de către trupele agresorului de pe teritoriul Crimeei anexate”, a spus ea.

Medvedev s-a dezlănțuit: amenință cu al treilea război mondial, foamete și iarnă nucleară