MENIU

Toți ochii ațintiți spre Palatele Cotroceni și Victoria. Ce întâlniri CRUCIALE au astăzi președintele Iohannis și premierul Cîțu

Klaus Iohannis și Florin Cîțu / Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis se întâlnesc, astăzi, cu reprezentanții OMV Petrom. Nu este prima dată când cei doi au astfel de întâlniri, relatează Realitatea PLUS. 

Întâlnirea are loc în condițiile în care, în fiecare zi, sunt înregistrate creșteri ale prețurilor atât la carburanți, cât și la energie electrică și gaze naturale. 

În acest context, zilele trecute, atât premierul României, cât și președintele Klaus Iohannis au avut întâlniri cu reprezentanții companiei Enel, una dintre cele mai mari companii de furnizare de energie electrică și gaze naturale din țara noastră.

Astăzi însă sunt programate aceste două întâlniri, una la Palatul Victoria și cealaltă la Palatul Cotroceni, unde se vor discuta măsurile care se pot lua în perioada următoare pentru ca prețurile să nu mai crească.

De altfel, imediat după întâlnirea cu Enel, la doar o zi distanță, premierul împreună cu ministrul Energiei că prețurile la energie electrică vor fi subvenționate de către stat pentru aproximativ 13 milioane de români. 

Va fi interesant de văzut care va fi concluzia întrevederilor de astăzi de înadă ce acestea se vor încheia și vor fi făcute comunicările publice.