Tot mai mulţi copii devin victimele unui nou fenomen! În 85% din cazuri totul se întâmplă în şcoală
Tot mai mulţi copii devin victime ale fenomenului bullying. Aceştia găsesc însă în foarte puţine cazuri curajul şi cuvintele pentru a spune ce li se întâmplă, pentru că nu au încredere că aceia către care merg îi vor ajuta, aşa că preferă să se izoleze şi să să lupte singuri cu propriile temeri.
"Bullyingul este un tip de abuz fizic sau verbal, care se întâmplă intenţionat şi repetat. Un copil este tachinat, este etichetat, iar asta i se întâmplă în fiecare zi. Traumele pe care un asfel de copil le încearcă sunt de nedescris. Abuzul emoţional la care este supus face ca acest copil să nu răzbată niciodată, dacă nu este ajutat", spune Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociaţia Telefonul Copilului, potrivit descopera.ro.
Statisticile înregistrate de către Asociaţia Telefonul Copilului arată că cei mai afectaţi de abuzul de tip bullying sunt băieţii cu vârste cuprinse între 9-12 ani (34, 15%) şi fetele de 9-12 ani (23, 80), respectiv 16-18 ani (15, 03).
Forma de bullying cel mai des întâlnită este cea verbală (42, 98%), urmată de violenţa fizică (38, 58%). În 82% dintre situaţii, agresiunile au loc în unităţile de învăţământ.
Părinţii se plâng că micuţii sunt agresaţi încă de la la grădiniţă, atât în cele de stat, cât şi în cele private.