MENIU

Ședință de URGENȚĂ a Comitetului Național de Vaccinare Anti-Covid: Unul dintre loturile cu probleme AstraZeneca ar fi ajuns în România! Ce țări au SUSPENDAT imunizarea

Vaccinare

Toți ochii sunt aținți asupra vaccinul AstraZeneca, după ce Danemarca, Norvegia și Islanda au SUSPENDAT vaccinarea, iar alte țări au decis OPRIREA TEMPORARĂ a imunizării cu DOUĂ loturi ale vaccinului produs de compania britanico-suedeză. Vorbim despre lotul ABV5300, care a fost deja livrat în 17 țări europene și cuprinde 1 milion de doze de vaccin, prima țară care a decis suspendarea fiind Austria, după decesul unei persoane. Un al doilea lot este ABV 2856, ultima dintre țările care au anunțat că opresc vaccinarea cu dozele din acest lot fiind Italia. Austriei și Iltaliei li se adaugă Lituania, Luxemburg, Estonia și Letonia. Chiar la această oră are loc o ședință de urgență la Comitetul Național de Vaccinare AntiCovid (CNCAV) în urma căreia s-ar putea lua o decizie și în ceea ce privește imunizarea cu serul AstraZeneca în România. 

În urma raportării anumitor efecte adverse grave, în legătură cu administrarea dozelor din lotul ABV2856 din vaccinul AstraZeneca, Agenţia italiană pentru Medicamente (AIFA) a decis ca măsură de precauţie să interzică utilizarea acestui lot pe întreg teritoriul naţional. Potrivit G4Media.ro, două persoane și-ar fi pierdut viața după imunizarea cu serul anti-Covid care a făcut parte din acest lot. 

Aceeași sursă susține și că în România sunt folosite vaccinuri din lotul ABV2856 Astra Zeneca, interzis astăzi în Italia. Până în prezent, autoritățile române nu au făcut nici un anunț despre utilizarea acestui lot, însă, după cum o dovedește exemplul de mai jos, vaccinarea a avut loc miercuri, 10 martie, într-un centru de vaccinare din municipiul Iași.

Iașul nu este, însă, singurul județ unde s-ar fi vaccinat cu serul cu probleme. Din contră, în media continuă să apară informații despre astfel de cazuri de la o oră la alta. Două persoane din Suceava, mamă și fiică, s-au vaccinat cu acest ser pe 20 februarie, rapelul fiind programat pentru 17 aprilie, potrivit HotNews.ro.

În schimb, cel de-al al doilea lot cu probleme, vorbim despre ABV5300, se pare că nu a fost repartizat în țara noastră, lucru confirmat de autorități.

Imunizare AstraZeneca suspendată. Valeriu Gheorghiță: România NU a primit doze din lotul cu suspiciuni

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, anunță ca România nu a primit doze din lotul de vaccin AstraZeneca care ridică suspiciuni la nivel european. 

El a precizat că a fost vorba despre 1,6 milioane de doze care au fost distribuite în 17 state. Gheorghiță a anunțat că încă nu este foarte clar dacă mai multe state au oprit definitiv vaccinarea cu serul AstraZeneca sau doar cu dozele din lotul respectiv, o întâlnire pe această temă având loc în prezent.

"Este vorba de un lot de vaccin de la AstraZeneca asupra căruia există această suspiciune că ar fi potențial legat de apariția unor cazuri de persoane vaccinate care au dezvoltat într-o perioadă de zece zile de la vaccinare fenomene trombotice, apariția unor cheaguri de sânge. Agenția Europeană a Medicamentului a analizat aceste cazuri și a stabilit la acest moment că nu ar fi un indiciu în ceea ce privește relația de cauzalitate", a declarant, joi, Valeriu Gheorghiță, la un post TV.