MENIU

Tot mai multe controverse după decretul de mobilizare al lui Putin. Jumătate din recruții mobilizați au fost trimiși acasă

Vladimir Putin / Sursa foto: Profi Media

Decretul de mobilizare al lui Putin la război crează tot mai multe controverse. Șeful comisariatului militar din sud-estul Rusiei a fost dat afară după ce jumătate din recruții proaspăt mobilizați au fost trimiși acasă pentru că nu îndeplineau criteriile de încorporare, potrivit guvernatorului regiunii. Între timp, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu promite că femeile nu vor fi chemate la război. 

Jumătate din bărbații mobilizați pentru război într-o regiune din Rusia, au fost trimiși acasă pentru că nu îndeplineau condițiile. Din cauza acestui fapt, șeful comisariatului militar din regiunea Kabarovsk a fost dat afară, a declarat guvernatorul regiunii. Acesta a precizat totodată că că eliberarea din funcție a comisarului nu va afecta planul de mobilizare stabilit de Putin.

Prima mobilizare din Rusia de după Al Doilea Război Mondial a stârnit un val de nemulțumiri iar oamenii au ieșit în stradă să protesteze nu numai în orașele mari, ci și în regiunile îndepărtate ale Rusiei. 2.000 de oameni au fist arestați în urma protestelor anti-mobilizare care au avut loc în peste 30 de localităși, iar o parte dintre ei au primit ordine de încorporare în timp ce se aflau în arest, metodă despre care Kremlinul a declarat că este legală.

Între timp, Kremlinul schimbă decretul privind mobilizarea, iar ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu a declarat în cadrul unei vizite la centrele de cazare a persoanelor mobilizate că femeile nu vor fi chemate în armată. Deși, legea rusă privind mobilizarea permite recrutarea femeilor cu specializare militară, precum medicii. În plus, sunt cunoscute deja cazuri în care medici și asistente au primit ordine de încorporare.

Potrivit lui Şoigu, decretul respectiv urmează să fie modificat. 

Mai multe articole despre:
razboi ucraina mobilizare putin vladimir putin