MENIU

Tot ce trebuie să ştii despre vaccinul hexavalent pentru bebeluşi

Vaccin hexavalent. Din păcate, nu este nici prima nici ultima dată când vor auzi de „criza vaccinului hexavalent”, cu toate că ministrul Sănătăţii a anunţat în sedinţa de Guvern de miercuri că acest vaccin a ajuns în ţară.

Vaccin hexavalent. La nivel mondial, două mari companii produc acest vaccin: Sanofi Pasteur și GlaxoSmithKline (GSK). Sanofi este actualul distribuitor, în timp ce GSK a avut contract cu statul român până la sfârșitul lui 2013. Ambele companii au avut probleme cu distribuția vaccinului în ţara nostră.

În primul rând, ce este acesta și de ce trebuie el făcut bebelușilor? Ei bine, vaccinul hexavalent combină, într-o singură doză, cele trei vaccinuri care se fac bebelușilor la vârsta de 2 luni, 4 luni, 6 luni și 1 an, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei.

Vaccin hexavalent. Toate acestea sunt boli foarte grave și, unele, mortale. O simplă căutare pe google vă arată exact care sunt ravagiile acestor boli din care o parte au dispărut din România tocmai datorită vaccinării, precum poliomelita, scrie evz.ro.

Vaccinul face parte din schema obligatorie de imunizare și este administrat, gratuit, copiilor.

Vaccin hexavalent. Un plus al vaccinului hexavalent este acela că injectarea se face o singură dată, nu trebuie chinuiți bebelușii cu injecții separate pentru protejarea de toate aceste șase boli.

Vaccin hexavalent. Antigene în componență: difteric, tetanic, pertussis acelular, poliomielitic trivalent inactivat, haemophilus influenzae tip b, hepatitic B.

Vaccin hexavalent. Bolile împotriva cărora oferă protecție: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, boli determinate de Haemophilus Influenzae, Hepatita B.

Vaccin hexavalent. Vârstă recomandată: se face la două, patru și la 11 luni.

Vaccin hexavalent. Intervale minime: între prima și a doua doză – minimum o lună, între penultima și ultima doză – minimum șase luni.

Premierul, solicitare către ministrul Sănătăţii, privind lipsa vaccinurilor: Lucraţi preventiv