Tot ce trebuie să ştii despre coma cauzată de ZAHĂR
Un experiment realizat de o echipă formată din oameni de știință în domeniul alimentar și psihologi sugerează că noțiunea de comă cauzată de zahăr, adică pierderea temporară a funcției cognitive superioare din cauza consumului unor cantități mari de dulciuri procesate, poate fi fundamentată. Iată ce este coma cauzată de zahăr!
Rezultatele experimentului au fost publicate în revista Physiology & Behavior și ar putea fi adăugate pe lista lungă a motivelor pentru care zahărul rafinat este dăunător sănătății oamenilor.
Pentru a evalua impactul zahărului asupra performanței mentale, cercetătorii de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, au administrat o serie de teste cognitive pe 49 de voluntari, la 20 de minute după ce aceștia au ingerat unul dintre următoarele tipuri de zahăr: glucoză, fructoză, zaharoză și îndulcitor artificial (sucraloză).
Glucoza și fructoza sunt zaharuri cu o singură moleculă și se numesc monozaharide, în timp ce zaharoza, cunoscută și sub denumirea de zahăr de masă, este o moleculă mai mare compusă din glucoză și fructoză. Testele au inclus câteva sarcini despre care se știe că utilizează cortexul prefrontal al creierului - zona asociată cu gândirea și rezolvarea problemelor. Autorii studiului au descoperit că persoanele care au ingerat o băutură bogată în glucoză sau zaharoză au avut rezultate mai proaste la teste față de cei care au primit fructoză sau un placebo. Efectele dăunătoare ale acestor zaharuri au fost sporite dacă subiecții au consumat băutura după 10 ore în care nu au mâncat nimic.
Citeşte continuarea AICI.