MENIU

Tot ce trebuie să ştii despre accidentul vascular cerebral - cauza morţii regretatului Ilie Balaci

Accidentul vascular cerebral (AVC) se produce atunci cand irigaţia sanguină a creierului este întreruptă brusc sau în momentul în care are loc ruperea unui vas, cu apariţia unei hemoragii, sângele înconjurând celulele nervoase ceea ce conduce la incapacitate funcţională.

În Europa, accidentul vascular cerebral este a doua cauză majoră de deces după bolile coronariene şi a şasea cauză majoră din întreaga lume.

Câte tipuri de AVC există?

AVC-ul reprezintă întotdeauna o urgență și este de două tipuri:

1. AVC  ischemic – se produce când o arteră care iriga țesutul nervos cu sânge se blochează. Este cel mai frecvent tip. Acesta la rândul sau se clasifică în:
– AVC ischemic trombotic – cauza este formarea unui tromb sau cheag de sânge
– AVC ischemic embolic – cauza este reprezentată de un tromb (trombembolie) sau de alte substanțe (plăci de aterom) ce sunt transportate de fluxul sanguin de la locul de origine, prin sistemul circulator până la vasele ce asigura irigarea sistermului nervos central.

2. AVC hemoragic – se produce din cauza ruperii unui vas de sânge, hemoragia ducând la creșterea presiunii intracraniene cu afectarea aferentă a țesutului nervos.
– AVC hemoragic intracerebral: un vas de sânge din interiorul creierului se rupe
– AVC hemoragic subarahnoidian: un vas de sânge de la suprafață creierului cauzează sângerarea, fiind localizată între foița internă și mijlocie a meningelui.

Mai multe articole despre:
accident vascular cerebral AVC