Topul șpăgii pe sectoare! Cât "bacșiș" au dat bucureștenii, în funcție de zonă
Conform unui sondaj SAR-CURS, numai 38 la sută din bucureşteni au avut de-a face cu administraţia locală în ultimii patru ani şi circa jumătate din ei se declară relativ mulţumiţi de cum a decurs relaţia, în vreme de cealaltă jumătate se declară nemulţumiţi.
22 la sută recunosc că au dat şpagă pentru ca lucrurile să meargă ca unse, dar numai puţin peste o treime din ei au fost mulţumiţi. Sectorul 2 conduce în topul şpăgilor, cu 14.5 la sută cetăţeni declarând că au dat şpagă, urmat de Sectorul 3 cu 10.5 la sută. Cel mai bine stă Sectorul 5, unde doar doi la sută declară că au dat şpagă, scrie România Curată.
Volumul eşantionului a fost de 1.090 de respondenţi. Universul de eşantionare a constat în populaţia adultă, neinstituţionalizată, în vârstă de 18 ani şi peste, din Municipiul Bucureşti.
Tipul de eşantion a fost unul stratificat, probabilist, cu selecţie aleatoare a secţiilor de votare, a gospodăriilor în cadrul secţiei de votare şi a respondenţilor în cadrul gospodăriilor. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Modul de intervievare a fost unul faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor.
Sondajul a fost realizat de CURS (Centrul de Sociologie Urbană şi Regională) la comanda SAR (Societatea Academică din România) în perioada 9 – 18 martie 2016.