MENIU

Top scumpiri martie 2024. Surpriza de pe primul loc are o creștere de aproape 27%

Prima poziție din topul scumpirilor este o surpriză. Foto/Profimedia

Deși inflația este în scădere, absolut toate prețurile au luat-o razna. Iar cele mai mari creșteri au fost înregistrate la serviciile poștale: aproape 27%.

Deși guvernul anunță scăderea inflației, absolut toate prețurile au luat-o în sus. Iar topul scumpirilor din a treia lună a anului este deschis de serviciile poștale, urmate de detergenți și medicamente.

erviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în martie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În martie 2024, preţul serviciilor poştale a urcat cu 26,94%, comparativ cu martie 2023, cel al detergenţilor cu 24,36%, iar cel al medicamentelor cu 23,70%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 2,81% comparativ cu martie 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conserve din fructe (12,35%), alte produse alimentare (10,75%) şi carne de bovine (10,30%).

Ieftiniri au fost consemnate la făină (-30,59%), produse de morărit (-29,03%) şi la mălai (-27,02%).

Faţă de luna februarie 2024, cel mai mult s-au scumpit margarina (4,97%), cartofii (2,11%) şi alte legume şi conserve de legume (1,89%).

Pe de altă parte, untul a fost mai ieftin cu 3,72%, în martie 2024 faţă de februarie 2024, zahărul cu 2,42% şi ouăle cu 1,83%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în martie 2024, faţă de martie 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 24,36%, medicamentele, cu 23,70%, şi articolele medicale 20,89%. Energia electrică s-a ieftinit cu 0,94%.

Faţă de luna precedentă, în martie 2024, detergenţii au costat mai mult cu 2,09%, energia a consemnat un plus de 1,67%, iar articolele chimice au fost mai scumpe cu 1,38%. Potrivit INS, la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,94%, apă, canal şi salubritate - plus 16,37%, şi serviciile de îngrijire medicală, cu 13,79%. Nici la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

În martie 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport aerian (5,59%), cele de îngrijire medicală (1,32%) şi la reparaţiile auto, electronice şi lucrări foto (1,12%). În schimb, serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,07%.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna martie 2024 la 6,61%, de la 7,23% în februarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,81%, cele nealimentare cu 8,06%, iar serviciile cu 10,20%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.