MENIU

Top 5 cele mai solicitante jocuri pentru PC

Jocurile pentru PC au uneori cerințe mult prea ridicate chiar și pentru cele mai performante computere. Este destul de costisitor să construiești un computer care să facă față tuturor jocurilor lansate în 2013 și nu numai. Având în vedere că există o varietate atât de mare de motoare de producție pentru jocuri, fiecare joc atinge limita performanțelor unui PC în mod diferit, iar un top cu cele mai solicitante jocuri poate fi subiectiv, căci depinde de multe aspecte, scrie playtech.ro.

5. The Witcher 2: Assasins Of Kings

Jocul beneficiază de pe urma motorului grafic REDengine cu Havok Physics care deține o serie de elemente ce pot face jocul să ruleze destul de greu, și pe o configurație puternică. Ubersampling este numele unei opțiuni, care activate, forțează randarea elementelor în rezoluție 4K și apoi le scalează la rezoluția monitorului de 1920×1080 pixeli. Odată oprită această opțiune, jocul rulează la peste 60 de cadre pe secundă.

De ce se află, totuși, pe locul 5? Pentru că acel Ubersampling, sau Super Sampling Anti Aliasing, face o diferență destul de mare în calitatea graficii jocului. Astfel obținem în medie 34 de cadre pe secundă în gameplay, un nivel acceptabil.

4. Crysis 3

Bazat pe motorul CryEngine 3, Crysis 3 se dovedește a fi încă unul dintre jocurile cu cerințe mari de sistem. Nivelul de detaliu este semnificativ mai mare decât la versiunea anterioară, din acest motiv și framerate-ul se află la o medie de 30 de cadre pe secundă pentru sistemul nostru. Primul nivel al jocului implică o tactică mai defensivă, folosind arme ceva mai silențioase, tactică care nu ne-a fost pe plac în cele 200 de minute de joc, scuzați 20 de minute, am fost destul de captivat. Butoaiele ce explodează reduc, de asemenea, din viteza cu care rulează jocul. Crysis 3 ocupă, așadar, un binemeritat loc 4.

3. Tomb Raider 2013

Tomb Raider este un joc pe care nu l-am mai jucat de mulți ani. Este de altfel și prima dată când am instalat versiunea 2013, fără să mă gândesc că voi avea nevoie de un PC mai puternic pentru a îl putea juca fără nici un fel de probleme.

Jocul folosește motorul grafic Modified Crystal Engine și chinuie placa video și procesorul instalat până la un framerate mediu de doar 26 de cadre pe secundă.  La fel ca The Witcher 2, jocul folosește opțiunea de Super Sampling pentru a aduce o grafică foarte bună, foarte costisitoare pentru performanța PC-ului. Pe setarea 2xSSA, obținem un framerate de aproap 45 de gcadre pe secundă, însă renunțăm la grafica foarte bună pe care o poate oferi jocul.

2. Metro Last Night

Metro Last Night urmează același stil ca prima versiune. Este un joc foarte solicitant pentru o configurație medie, fiind astfel situat pe locul 2 în topul nostru. La 25 de cadre pe secundă, nu se poate numi chiar jucabil, poate doar dacă aveți o răbdare ieșită din comun. Cele 20 de minute de testare au trecut destul de greu, chiar dacă jocul este foarte bine construit. Motorul grafic folosit este 4A Engine,  care se dovedește a fi destul de complex pentru platforma noastră de testare. Desigur, odată ce scădem nivelul de Anti-Aliasing și reducem numărul de particule generate, jocul începe să prindă, cu peste 35 de cadre pe secundă.

1. Battlefield 4

Folosind motorul grafic Frostbite 3, Battlefield 4 oferă și el o serie de opțiuni interesante de configurare. Resolution Scale este o opțiune asemănătoare cu Super Sampling, și care setată la 200%, valoarea maximă, aduce jocul la un gameplay de doar 18-19 cadre pe secundă în medie. Destul de puțin, dovadă că mi s-au părut cele mai enervante 20 de minute din viața mea. Pe setarea 100%, jocul e propulsat aproape pe ultimul loc, cu o medie de 50 de cadre pe secundă, însă cu o grafică ceva mai slabă. Citeste mai mult pe playtech.ro.