MENIU

TONY AWARDS 2014: Musicalul "A Gentleman's Guide", marele învingător

TONY AWARDS 2014: Musicalul "A Gentleman's Guide", marele învingător

Spectacolul "A Gentleman's Guide to Love & Murder", regizat de Darko Tresnjak, a fost desemnat comedia muzicală a anului la cea de-a 68-a ediţie a premiilor Tony, care au fost decernate duminică seară, la Radio City Music Hall din New York, informează AFP.

Premiul Tony pentru cel mai bun actor într-un musical i-a fost acordat lui Neil Patrick Harris, pentru rolul unei cântăreţe rock transsexuale din Germania de Est din spectacolul "Hedwig and the Angry Inch". Neil Patrick Harris, un actor, cântăreţ şi producător în vârstă de 40 de ani, a prezentat patru ediţii ale premiilor Tony şi este cunoscut mai ales pentru rolul lui Barney Stinson din serialul "Cum am cunoscut-o pe mama voastră/ How I met your mother".

Totodată, spectacolul "Hedwig and the Angry Inch" a primit premiul Tony pentru cea mai bună reluare pentru scenă a unui musical.

Audra McDonald a primit, pentru a şasea oară, premiul Tony pentru cea mai bună actriţă, stabilind astfel o performanţă fără precedent, pentru interpretarea rolului cântăreţei de jazz Billie Holiday din spectacolul "Lady Day at Emerson's bar and grill".

Bryan Cranston - cunoscut pentru rolul lui Walter White din serialul "Breaking Bad" - a fost distins cu premiul Tony pentru cel mai bun debut, pentru interpretarea rolului fostului preşedinte american Lyndon B. Johnson în "All the Way", desemnat, la rândul lui, cel mai bun spectacol.

Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un musical i-a fost acordat lui Jessie Mueller, pentru rolul cântăreţei Carole King din "Beautiful, the Carole King Musical".

Musicalul satiric "A Gentleman's Guide to Love & Murder", despre un moştenitor la tronul britanic care îşi elimină pe rând cei opt adversari, nominalizat la zece premii Tony, a primit patru distincţii - pentru cea mai bună comedie muzicală, cel mai bun libret, cel mai bun regizor (Darko Tresnjak) şi pentru cele mai bune costume realizate pentru un musical.

Tony Awards, "Oscarurile" industriei teatrale americane, au fost decise prin vot de aproximativ 800 de profesionişti şi jurnalişti din domeniu, fiind decernate la 26 de categorii.

Cea de-a 68-a ediţie a galei premiilor Tony, prezentată de Hugh Jackman, s-a bucurat de prezenţa unor actori şi muzicieni precum Bradley Cooper, Kevin Bacon, Lucy Liu, Clint Eastwood, Ethan Hawke, Gloria Estefan, Tina Fey şi Patti Labelle.

Acordate de American Theatre Wing şi de League of American Theatres and Producers, premiile Tony au fost create în 1947, în memoria Antoinettei ("Tony") Perry, preşedintele American Theatre Wing în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Din 1978, gala premiilor Tony este difuzată de postul de televiziune CBS.