MENIU

Toni Greblă, interceptat de DNA când era judecător la CCR

<p>Toni Grebla</p>

Fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, a fost interceptat de DNA pe vremea când era magistrat la CCR, precum și în perioada mandatului său de senator, potrivit documentului transmis, de procurorii DNA, Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au încercat să îi convingă pe judecători să dispună arestarea la domiciliu a lui Greblă, informează Ziare.com.

Cu toate acestea, instanța a stabilit ca fostul judecator CCR să fie cercetat în libertate, însă decizia nu este definitivă. De altfel, procurorii DNA au atacat deja cu recurs decizia instanței.

"Niciun om zdravăn la cap, în perioada asta, nu se apucă să facă comerț, în plus, nici nu cred că ar fi infracțiune. Caprele nu sunt proprietatea mea. Încă de la început am spus că, în noiembrie 2011, fiul meu a venit cu un cadou cu două rochițe pentru soția mea", a spus Greblă, miercuri la prânz, la ieșirea de la Curtea Militară de Apel.

Fostul judecător al Curții Constituționale a fost reținut, marți, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție, printre care și trafic de influență. În jurul orei 12:50, Toni Greblă a fost scos încătușat din sediul central al DNA, acesta spunându-le jurnaliștilor că reținerea sa este "o măsură excesivă".

Anterior ieșirii lui Toni Greblă, din sediul DNA, avocatul Petre Buneci le-a spus jurnaliștilor că procurorii au venit cu o nouă acuzație la adresa clientului său, și anume că a încercat să vândă 50 de capre, prin persoane interpuse, precizând, totodată, că fostul judecător nu mai are caprele respective din data de 6 februarie.

Mai multe pe Ziare.com.