Tone de legume românești ajung la gunoi din cauza prețurilor mult prea mici! Fermier: „Vreau și eu să am susținere și condiții ca în Germania”
Tone de legume românești ajung la gunoi din cauza prețurilor mult prea mici. Fermierii spun că, în acest an, au avut o producție-record, dar nu au unde să-și vândă marfa la prețuri rezonabile. Cei mai mulți dintre ei susțin că, în condițiile actuale, dacă ar vinde toate legumele, nici nu și-ar scoate investiția, așa că cer ajutorul autorităților.
Marian Baronescu este un fermier din comuna Perișor, județul Dolj. Are 23 de sere pline cu legume bio, dar până acum a aruncat o tonă de castraveți la gunoi. Agricultorul spune că prețurile sunt atât de mici încât preferă să arunce marfa decât să o transporte la piață.
Aceeași soartă o au și roșiile, ardeii și chiar pepenii. Cantități uriașe sfârșesc la groapa de gunoi. De vină ar fi și importurile masive de legume.
Marian Baronescu, fermier: „Nu vreau să vină cineva să muncească în locul meu. Vreau și eu să am susținere și condiții ca în Germania, ca în Italia, ca-n Franța. Legumicultorii din UE nu trăiesc din preț, trăiesc din subvenții. Nu le tăiați, măriți-le. Și în felul ăsta omul dorește să producă mai mult și de calitate”.
Mai grav este că legumicultorii de la noi nu au reușit să se asocieze pentru a-și vinde mai ușor marfa, iar autoritățile nu au pus la punct centrele de achiziții promise.