MENIU

Tomberoane, anvelope și europaleți la...frigider. Asta au găsit inspectorii ANPC la un restaurant fast food

Anvelope puse „la răcit”. Foto/ANPC

Deși trebuiau să păstreze alimentele în cele mai bune condiții, patronii unui restaurant fast food au ales să bage cauciucuri, tomberoane de gunoi și europaleși, în frigidere.

UPDATE: "Vă informăm că încă de alaltăieri, 25.10.2022, Ploiești Shopping City a remediat toate aspectele semnalate, iar traseul de aprovizionare este igienizat în totalitate", a anunțat Ploiești Shopping City. 

Potrivit datelor publicate, miercuri, pe Facebook, de şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, o acţiune de control a avut loc la centrul comercial Ploieşti Shopping City ca urmare a sesizării venite din partea unui consumator.

"La operatorul economic SC Set Corporation SRL (restaurant Mesopotamia) s-a constatat că în depozitul frigorific nu se respectau condiţiile de depozitare, existând produse cu ambalaj deteriorat, murdar, cu risc asupra integrităţii acestora; s-a constatat existenţa unor obiecte străine, depozitate în spaţiul respectiv - anvelope, tomberon gunoi, paleţi din lemn. S-a dispus oprirea temporară a activităţii în depozitul frigorific până la remedierea deficienţelor, aplicându-se o amendă în valoare de 10.000 lei", arată sursa citată.

De asemenea, la SC Ploieşti Shopping City SRL au fost constatate deficienţe pe fluxul destinat aprovizionării operatorilor economici din zona food, astfel: lift de aprovizionare extrem de murdar, cu strat grosier de mizerie în zona podelei şi a uşilor de acces, cale de acces şi transport produse neigienizat, cu prezenţă de resturi de deşeuri, porţiuni din paviment cu gresie spartă sau lipsă, pereţi murdari, deterioraţi, cu exfolieri ale zugrăvelii.

Ion Iordăchescu precizează că s-a dispus oprirea temporară a serviciilor de aprovizionare în zona respectivă, până la remedierea deficienţelor, aplicându-se o amendă în valoare de 20.000 lei.

Mai multe articole despre:
anpc restaurant mesopotamia anvelope la frigider