MENIU

Tobă: La alegerile de duminică au fost sesizate 245 de situații de posibil vot multiplu

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a declarat luni că la alegerile locale sistemul informatic a sesizat 245 de situații de posibil vot multiplu, însă a precizat că multe dintre acestea au fost doar încercări ale cetățenilor de a vedea dacă sistemul funcționează.

"În cursul zilei de ieri, de la deschiderea secțiilor de votare și până la închidere, sistemul informatic a semnalat 245 de situații de posibil vot multiplu. Toate aceste situații sunt în acest moment cercetate de echipe ale Poliției naționale, fie că vorbim de echipe la nivel teritorial, fie de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române", a afirmat ministrul, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Tobă a explicat însă că multe dintre sesizări au fost verificate și nu s-a constatat intenția de vot multiplu.

"Sistemul a generat automat aceste sesizări. Vreau să știți că multe dintre aceste sesizări au fost verificate și nu s-au confirmat. Au fost multe situații în care cetățenii au vrut pur și simplu să verifice dacă într-adevăr sistemul funcționează. Avem multe situații în care s-au dus și au votat la o secție, au ieșit, s-au dus la altă secție, au prezentat buletinul fără intenția de a vota, doar de a testa dacă acest sistem într-adevăr funcționează. (...) Pentru fiecare dintre aceste semnalări automate ale sistemului vom face cercetări și Poliția Română va face propuneri către unitatea de Parchet competentă", a susținut ministrul Afacerilor Interne.

Potrivit lui Tobă, alegerile locale de duminică "au fost cele mai sigure din ultimii ani", numărul infracțiunilor sesizate a scăzut cu 51%, iar totalul contravențiilor a fost mai mic cu 53% față de alte scrutine.

Mai multe articole despre:
alegeri locale Petre Tobă vot multiplu tobă