MENIU

Toate spitalele trebuie să aloce 10% din locurile de la ATI pacienților Covid-19. Anunțul lui Nelu Tătaru

Nelu Tătaru

Nelu Tătaru a anunțat joi, la Timișoara, că fiecare spital din țară trebuie să păstreze 10% din capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus. Unitățile medicale trebuie să aloce și 15% din celelalte locuri pentru cazuri Covid-19, a mai spus ministrul Sănătății. 

”La nivel naţional, am cerut (acest lucru, n.r.) la spitalele de fază III, judeţene şi municipale, care nu intră în tratamentul pacienţilor cu infecţii SARS-CoV2. Săptămâna trecută am dat circulara prin care se pregăteau 10% din capacitatea acestora de la ATI să fie destinate pentru cazurile COVID, care vor avea circuite separate în eventualitatea creşterii numărului de cazuri din ATI, iar astăzi s-a discutat şi la nivel naţional despre rezerva de paturi la ATI în aceste spitale. Toate spitalele vor avea o rezervă şi în funcţie de evoluţia fiecărui judeţ în parte, vor fi folosite. 10% pentru terapie intensivă şi 15% pentru cazuri totale (COVID, n.r.)”, a spus Tătaru.

Ministrul Sănătății a subliniat că în București și 11 județe avem o transmitere comunitară accentuată a virusului. Tătaru a transmis că speră ca populația să fi învățat ceva din cazul Suceava.

”Rămâne ca evaluarea anchetelor să ne dea şi măsura izolării, a carantinării şi în viitorul de 10 - 14 zile să vedem dacă aceste măsuri restrictive luate vor duce la o scădere a numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. Sper ca niciun oraş să nu rişte să ajungă ca şi Suceava. Sper să fi învăţat fiecare dintre noi din ceea ce a însemnat Suceava. Această pandemie nu se tranşează în spital, ci prin respectarea unor reguli de către fiecare dintre noi. Au fost controale inclusiv în ministere, spitale şi DSP-uri, pentru că au fost focare şi în spitale şi DSP-uri. Şi atunci, regula trebuie să fie una pentru toţi, precauţie, purtarea măştii, distanţarea fizică dintre persoane”, a mai spus Tătaru, citat de Agerpres.

În privința ratei de infectare din Capitală, ministrul a menționat că este sub 3 la mia de locuitori și că se poate menține sub acest prag dacă vor fi eliminate focarele. Pentru ca transmiterea comunitară să fie oprită, oamenii trebuie să respecte regulile sanitare. 

Citește și ”Alertă în spitalele din București! DSP cere tuturor unităților sanitare să se pregătească pentru a primi bolnavi Covid-19 - DOCUMENT

Mai multe articole despre:
nelu tataru locuri ati spitale covid-19