Toate concediile medicale vor fi plătite în acest an. Nicolae Ciucă anunță suplimentarea bugetului de la Sănătate
Guvernul alocă fonduri la rectificare pentru plata concediilor. Anuntul a fost facut de premierul Nicolae Ciucă. Prin urmare, Ministerul Sănătății va primi in plus peste 2 miliarde si jumatate de lei, bani care merg către plata tuturor concediilor medicale restante, dar vor fi folosiți și pentru continuarea programelor de sănătate și achiziția de medicamente, bunuri și servicii.
„Doresc să subliniez un aspect pe care l-am agreat în coaliţie - au fost alocate sumele necesare, astfel încât să poată să fie asigurată plata concediilor medicale şi avem garanţia că până la finele anului, la următoarea rectificare, toate aceste sume să poată să fie asigurate fără să mai avem întârzieri în acest sens", a afirmat Ciucă.
Şeful Executivului a menţionat că au fost alocate fonduri suplimentare la Sănătate, având în vedere că acest domeniu reprezintă o prioritate pentru Guvern.
„Am alocat fonduri suplimentare care au vizat toate proiectele de modernizare şi de susţinere a serviciilor medicale, coroborate, bineînţeles, cu proiectele pe care le avem în derulare din fonduri europene şi care, de asemenea, urmează să fie accesate şi puse în aplicare prin PNRR", a declarat premierul.