MENIU

Toader, detalii despre votul său la referendumul pentru redefinirea familiei

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri, că va vota la referendumul pentru redefinirea noțiunii de ”familie” în Constituție, deși în acea perioadă va fi plecat din țară.

Tudorel Toader a precizat va reveni în țară mai devreme, pentru că nu a lipsit de la niciun scrutin în ultimii 28 de ani.

Cu toate acestea, ministrul nu a dorit să dezvăluie dacă este în favoarea sau împotriva inițiativei de modificare a Constituției în acest sens.

Guvernul a decis, marți, ca referendumul pentru redefinirea, în Constituție, a noțiunii de ”familie” - în sensul în care aceasta se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, și nu dintre soți, cum este specificat în prezent - să se desfășoare în două zile, respectiv 6 și 7 octombrie.

Românii care vor participa la vot vor trebui să răspundă cu ”da” sau ”nu” la întrebarea ”Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".

Suma alocată de Guvern pentru referendum este de 163,7 milioane de lei.

De ce evită Guvernul să pună direct întrebarea legată de familia formată din bărbat şi femeie

 

Mai multe articole despre:
Constituţie referendum familie