Toader, despre tensiunile dintre M. Justiției și CSM: "Magistrații trebuie să facă magistratură!"
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a subliniat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că "magistrații trebuie să facă magistratură!".
Reacția lui Toader vine în urma tensiunilor apărute între minister și CSM după ce acesta a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să înceteze detajarea tuturor magistraților din instituția pe care o conduce.
Reacția lui Toader vine după ce acesta a
"Două simple precizări:
1. Magistraţii trebuie să facă magistratură !
2. Proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei, înscris în programul de guvernare, are prevăzut drept termen de finalizare luna iunie 2017 !", a scris, marţi dimineaţă, Tudorel Toader, pe Facebook.
Pe 25 mai, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să înceteze detaşarea tuturor magistraţilor de la ministerul Justiţiei pentru că ministerul trebuie să angajeze personal propriu, pe care să-l formeze şi fidelizeze şi pe care să conteze pe mulţi ani.