MENIU

TITULARIZARE 2014. Veste de excepţie pentru mii de profesori. Anunţul a fost făcut de Victor Ponta

Executivul va adopta o ordonanță de urgență care deblochează examenul de titularizare în cazul a 3.242 de profesori, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri, în deschiderea ședinței de guvern.

"Avem o ordonanță de urgență în baza unei decizii a Curții Constituționale în așa fel încât 3.242 de profesori să poată da examenele de titularizare, altfel nu puteau. Prin ordonanța de astăzi să le transmitem oamenilor să stea liniștiți că au voie să dea examenul", a explicat Victor Ponta, scrie Agerpres.

Curtea Constituțională a României a decis pe 27 februarie că sunt neconstituționale dispozițiile din Legea educației naționale care prevăd posibilitatea titularizării cadrelor didactice netitulare calificate care au participat la concursul național unic de titularizare în ultimii 3 ani.

Solicitat de premier să ofere detalii despre proiectul de act normativ, ministrul Educației, Remus Pricopie, a precizat că este vorba despre clarificarea articolului 253 din Legea Educației naționale nr. 1/2011 în urma deciziei Curții Constituționale.

"Eram în plină procedură de titularizare, e vorba de 3.242 de posturi. Curtea Constituțională a adoptat Decizia 106/2014, publicată în Monitorul Oficial în 3 aprilie. Ne solicită clarificarea articolului 253 (din Legea educației naționale — n.r.) . Astăzi, prin ordonanța de urgență, clarificăm acest articol. Practic, respectăm ceea ce cere Curtea Constituțională și nu blocăm procedura de titularizare pentru 3.242 de profesori".

CCR a dezbătut pe 27 februarie excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253 alin. (1) lit. a) și b) din Legea 1/2011 a educației naționale, excepție ridicată de Constantin Ștefania Sidonia în Dosarul nr. 11432/3/2012 al Tribunalului București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

"Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 253 alin. (1) lit. a) și b) din Legea 1/2011 a educației naționale sunt neconstituționale. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Tribunalului București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal", se arată într-un comunicat al CCR transmis joi AGERPRES.

Art. 253, declarat neconstituțional, prevede: "Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul național unic de titularizare în ultimii 3 ani, anteriori intrării în vigoare a prezentei legi, care au obținut cel puțin nota 7 și au ocupat un post/o catedră devin titulari ai școlii respective dacă: a) se certifică viabilitatea postului/catedrei; b) consiliul de administrație al școlii respective este de acord".