TITLUARIZARE 2014: Peste 30.000 de cadre didactice vor susţine astăzi examenul scris
TITLUARIZARE 2014. Salariile mici din Educaţie nu par să-i descurajeze pe cei care vor să-şi facă o carieră în Învăţământ. Peste 30.000 de oameni vor susţine astăzi examenul de titularizare, iar concurenţa nu e deloc de neglijat: cam şapte candidaţi se luptă pentru un post.
TITLUARIZARE 2014. Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate se va desfășura luni, începând cu ora 10,00, în 91 de centre de concurs constituite la nivel național, informează Ministerul Educației Naționale.
La concurs sunt așteptați să participe 32.167 de candidați care au obținut cel puțin nota 5 la inspecțiile speciale sau la probele practice desfășurate în perioada 26 mai — 27 iunie 2014, potrivit agerpres.ro.
Pentru concursul de ocupare a posturilor vacante în învățământul preuniversitar, sesiunea 2014, au fost publicate 4.761 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (2.699 în mediul urban și 2.062 în mediul rural).
TITLUARIZARE 2014. Un număr mare de candidați s-a înregistrat la specializări precum educatoare/profesori pentru învățământ preșcolar (4.985), învățători/profesori pentru învățământ primar (3.963), limba și literatura română (3.083), educație fizică (2.676) și limba și literatura engleză (2.254).
Cele mai multe locuri vacante sunt pentru posturile didactice de educatoare/profesori pentru învățământ preșcolar (1165), învățători/profesori pentru învățământ primar (867), educație muzicală specializată (344) și limba engleză (223).