Tinerii români uciși în atentatele de la Paris, înmormântați de 1 decembrie
Tinerii români care și-au pierdut viața în atentatele teroriste de la Paris din seara de 13 noiembrie vor fi înmormântați marți în capitala Franței, slujba de prohod urmând să fie oficiată de către Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, a declarat, luni, la Zlatna, preotul Constantin Târziu, paroh la Biserica Ortodoxă Română din Paris.
Potrivit preotului Constantin Târziu, care participă în aceste zile la întrunirea românilor din diasporă întruniți la Congresul Spiritualității Românești, desfășurat la Alba Iulia și Zlatna, va fi oficiată o slujbă de prohodire în Biserica Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, catedrala mitropolitană a românilor din Paris. Slujba de prohodire va fi oficiată marți, 1 Decembrie, de la orele 11,30, de către un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Iosif, a menționat preotul Constantin Târziu, scrie Agerpres.
'Sicriile celor doi vor fi aduse în catedrală și se va oficia în același timp pentru cei doi slujba înmormântării. Este vorba de strănepotul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Ciprian Calciu, și soția sa, Lăcrămioara Pop, din Baia Mare', a afirmat preotul Târziu.
La slujbă vor fi prezenți și reprezentanți ai statului francez, cheltuielile de înmormântare fiind suportate integral de către autoritățile din această țară, a precizat parohul Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail din Paris.
În atentatele din 13 noiembrie de la Paris și-au pierdut viața și doi români, soț și soție, Ciprian Calciu, de 32 de ani, și Lăcrămioara Pop, de 28 de ani. Invitați la o aniversare la un restaurant de pe bulevardul Voltaire, cei doi au fost mitraliați în timp ce se aflau pe terasa La Belle Equipe. În urma lor au rămas o fată, de 11 ani, din prima căsătorie a Lăcrămioarei, și un băiat, de un an și jumătate.