MENIU

Tinerii răniți în Colectiv, la 6 luni de la incendiu. ”M-au dus la Bruxelles cu 3 bacterii ucigașe”

Tinerii răniți în incendiul din Colectiv au povestit, la Realitatea TV, într-o ediție specială moderată de Octavian Hoandră și Dorin Chioțea, chinul prin care au trecut în spitale după tragedie și au explicat diferența ”totală” dintre unitățile medicale din România și cele din străinătate în care au fost tratați.

Referitor la posibila revenire a lui Victor Ponta pe scena politică, în funcția de președinte al Camerei Deputaților, Corina Ioniță, o tânără care a fost rănită în incendiul din Colectiv, consideră că ”acestea sunt opțiunile politice ale românilor. Românii empatizează foarte mult cu socialiștii”.

Aceasta a mai mărturisit că medicii din Marea Britanie i-au spus ”că dacă s-ar fi întâmplat un eveniment asemănător acolo, unde există șapte centre pentru tratarea marilor arși, ei ar fi fost depășiți și ar fi cerut de urgență ajutor european”. ”La noi nu s-a întâmplat asta, deși aveam un singur astfel de centru”, a explicat Corina Ioniță.

”Am fost transferat la Bruxelles cu puls mare, febră și trei bacterii ucigașe”

"Se spunea că am fost tratați în România ca în Germania, dar nu s-a precizat secolul. Probabil că am fost tratați ca în Germania secolului al XIX-lea", susține Bogdan, un alt tânăr grav rănit în incendiul devastator. ”În cele șase luni petrecute la Bruxelles am suferit nouă operații. Acum mă voi întoarce pentru alte cinci sau șase”, a explicat tânărul, care lucra ca operator TV înainte de tragedie.

Acesta ține să precizeze că, după cele șapte zile petrecute într-un spital din România, a ajuns la Bruxelles ”cu pulsul 166, tensiunea 7, temperatură 40 și infectat cu cele trei deja celebre bacterii care pe unii prieteni de-ai mei i-au omorât”. Marele lui noroc, mai spune Bogdan, ”a fost că poate am fost puțin mai puternic și am rezistat acea perioadă de șapte zile până când am fost transportați”.

Tânărul, care a avut arsuri de gradele III și IV la nivelul feței și are câteva degete semi-amputate, povestește că are doar două amintiri din spitalul din București în care a ajuns după incendiu. ”Un medic care spunea că 'Dacă eu rezist de 26 de ore, am pretenția ca și voi să mai rezistați' și încă o imagine cu niște cazane dintr-un metal ruginit”.

Toți răniții de la atentatele de la metroul din Bruxelles au fost aduși în spitalul în care era internat și românul. ”Aceeași atenție pe care am primit-o înainte de explozii am primit-o și după. În 30 de minute de la expozie, pe holul spitalului, erau instalate 50-60 de paturi de campanie cu tot ce era nevoie pentru primirea răniților din atentate, iar noi nu am fost neglijați nicio clipă”, a mai povestit acesta.

Marius Geantă: ”Mulți oameni-cheie din sistem nu mai au empatie”

”Zilele trecute a fost o întâlnire a oamenilor de știință pe chestiunea medicinei regenerative. Papa Francisc a spus că lumea în care trăim este o lume în care s-a globalizat infierența și că putem lupta împotriva acestei lumi a indiferenței globalizând empatia”, a povestit medicul Marius Geantă, co-fondator al Centrului pentru Inovație în Medicină.

În opinia medicului, ”Bănicioiu și mulți oameni-cheie din sistem nu mai au empatie. Pe mulți lideri i-am văzut, înainte, ca pe niște dumnezei, dar am constatat că și-au pierdut dumnezeirea. Eu am urmărit politicile guvernului și înainte de Colectiv și spun că ceea ce au încercat ei să facă din momentul zero a fost propagandă. Unul dintre efectele modului dezastruos în care a fost manageriată situația după Colectiv este tocmai faptul că ne putem aștepta la întoarcerea lui Bănicioiu. O trăim...”, a completat Geantă.

Răzvan Prișcă: ”Ce se întâmplă acum legat de Ponta este cea mai mare batjocură pe care cred că a trăit-o lumea politică mondială”

”Un domn infractor - pentru că cei care sunt condamnați definitiv poartă titulatura de ”infractor” - conduce cel mai mare partid ca număr de membri. Ceea ce s-a întâmplat acum vis-a-vis de Ponta este cea mai mare batjocură pe care cred că a trăit-o lumea politică mondială... poate în Coreea de Nord mai apar lucruri de genul acesta”, a precizat Răzvan Prișcă, la Realitatea TV, adăugând că ”miercuri, la ora 20:00, se împlinesc șase luni de când 35.000 de oameni au urlat în cor ca Ponta să-și dea demisia. Tot miercuri s-ar puta să-l avem pe Victor Ponta promovat”.

După externarea din spital, ”nu a existat niciun dialog cu noi, nu am fost monitorizați din punct de vedere al sănătății, nici măcar din punct de vedere psihologic”, a povestit o altă tânără rănită în incendiul din clubul Colectiv.

Mai multe articole despre:
medici colectiv incendiu colectiv