MENIU

Tinerii fermieri vor primi finanţări nerambursabile de 153,6 milioane de euro pentru investiţii

Veste bună pentru tinerii fermieri

Tinerii fermieri vor primi o finanţare nerambursabilă totală de 153,6 milioane de euro pentru investiţii în agricultură, cu excepţia celor din zone montane, acesta fiind nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanţare în acest an în acest sector, a anunţat luni Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate dezvoltării rurale, preluat de News.ro.

Până în prezent, pentru dezvoltarea fermelor agricole în zonele non-montane, au fost depuse 3.973 de cereri de finanţare, în valoare de 163,24 milioane de euro, precizează AFIR.

Tinerii fermieri pot trimite însă în continuare cereri de finanţare pentru zona montană, până la 31 octombrie, suma disponibilă rămasă fiind de 33,3 milioane de euro.

Mai multe articole despre:
fonduri europene fermieri