MENIU

Timișorenii fac frigul, primarul își cere scuze, companiile din energie fac, în continuare, profit

Primăria nu are bani, timișorenii vor îngheța în case. Foto/Profimedia

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că nu se mai reia alimentarea cu gaze pentru Colterm, compania energetică a orașului. Motivul? Frunizorii de gaze s-au răzgândit, spune edilul, după ce în prealabil oficialitățile au anunțat că s-a ajuns la un acord pentru ca aproape 60. 000 de timișoreni să nu facă frigul în casă. 

Primarul Dominic Fritz a declarat, joi dimineaţa, că nu s-a reuşit semnarea contractului cu furnizorul de gaz spre Colterm, aşa cum anunţase miercuri, şi a făcut un nou apel la furnizori "să arate disponibilitate şi umanitate pentru a alimenta Timişoara cu gaz".

"Aseară (miercuri - n.r.) la ora 18,00, am fost informat telefonic de către furnizorul de gaz cu care ajunsesem, cu sprijinul ministrului Energiei, la o înţelegere pentru un contract temporar că nu mai doreşte să semneze acest contract. Aceasta, după ce pe la ora 12,30 se agrease soluţia temporară şi stabilisem că o putem comunica public. Am luat imediat legătura cu un alt furnizor, cu rugămintea insistentă de a prelua furnizarea de gaz încă din seară de ieri, ca să nu îndure timişorenii încă o noapte în frig şi ca să ne putem ţine de cuvânt cu termenul agreat şi anunţat. Au urmat şase ore în care s-a încercat din răsputeri parcurgerea tuturor paşilor legali pentru reconectare, însă după miezul nopţii am fost informat de către furnizor că, din păcate, abia azi se va putea finaliza procedura. Primăria a virat 5.000.000 de lei în contul Colterm şi aşteptăm să cumpărăm gaz cu plata în avans", a postat Dominic Fritz pe Facebook.

Edilul a adăugat că ştie că situaţia este "dramatică, frustrantă şi înfiorătoare" pentru toţi cei afectaţi şi "nu există cuvinte să schimbe acest lucru".

"Îmi pare nespus de rău pentru toţi cei care au de suferit acasă şi în spitale. Vă asigur însă că încercăm prin toate mijloacele posibile şi imposibile să readucem normalitate şi siguranţă în această criză. Fac încă o dată un apel la furnizori să arate disponibilitate şi umanitate pentru a alimenta Timişoara cu gaz", a mai scris Fritz