MENIU

Timișoara: Sute de oameni au scandat împotriva modificărilor legilor Justiției

Sute de oameni au scandat în stradă la Timișoara, împotriva modificărilor legilor Justiției.

Adunaţi în Piaţa Victoriei, protestatarii au pornit în marş spre Palatul Justiţiei, iar apoi, spre Complexul Studenţesc. Numărul celor care s-au alăturat protestului a crescut pe parcurs, astfel că la Podul Michelangelo, în drum spre Complexul Studenţesc, coloana a depăşit o mie de participanţi, conform organizatorilor.

″Nu cedăm, rezistăm″⁣, ″⁣Parlament penal, marş la tribunal″⁣, ″⁣Dragnea nu uita, aşteptăm şi cartea ta″⁣, ″⁣Vrem justiţie, nu corupţie″⁣, ″⁣Lege pentru toţi, nu doar pentru hoţi’, ″⁣În democraţie hoţii stau la puşcărie″⁣, sunt câteva dintre lozincile strigate de manifestanţi, relatează Agerpres.

De asemenea, aproximativ 150 de persoane au protestat pentru a doua seară la rând în faţa Palatului Parlamentului. În Parcul Izvor, în faţa Parlamentului, oamenii scandează “PSD, ciuma roşie” şi “Hoţii”.

La protest au participat şi aproximativ 30 de studenţi din Alianţa Naţională a Asociaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care spun că modificările impuse în Parlament la Legile justiţiei, precum şi cele preconizate în cazul Codului Penal, respectiv Codului de procedură penală sunt fără precedent şi “strigătoare la cer”.