MENIU

TICHETELE pentru românii săraci, modificare de ultim moment. Cine va primi ajutorul de la stat

Ordonanța de urgență ar putea fi adoptată în următoarele zile, iar tichetele vor fi distribuite de la 1 iunie. Potrivit unui document obținut de Realitatea PLUS, de acest ajutor financiar vor beneficia și persoanele fără adăpost, pe lângă pensionari, persoane cu handicap și familii vulnerabile.

Toți beneficiarii vor primi pe card, din două în două luni, tichete sociale în valoare de 250 de lei. Suma nu poate fi folosită decât în magazinele care au contract cu statul și doar pentru alimente de bază sau mese calde. 

Astfel, potrivit documentului obținut de Realitatea Plus, ar urma să primească vouchere sociale următoarele  categorii:

- pensionari cu venit lunar de 1.500 lei
- persoane cu handicap, cu venit lunar de 1.500 lei
- familii cu cel puțin doi copii, cu venit lunar de 600 lei/membru
- familii monoparentale, cu venit lunar de 600 lei/membru
- familii care beneficiază de ajutor social
- persoane fără adăpost
- familii fără ajutor social, în baza unei cereri

Valoarea tichetelor sociale va fi de 250 lei/2 luni și se vor acorda sub formă de card de tichete, cu care se pot achita DOAR alimente de bază și mese calde. 

Voucherele vor fi acordate în intervalul 1 iunie - 31 decembrie, în 3 tranșe: iunie, septembrie și noiembrie.