MENIU

Thriller-ul "Câini", regizat de Bogdan Mirică, se lansează în cinematografele din România

Thriller-ul "Câini", regizat de Bogdan Mirică, se lansează în cinematografele din România

Începând de vineri, 23 septembrie, unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului ajunge în circa 70 de cinematografe din peste 30 de orașe. Thriller-ul Câini, regizat de Bogdan Mirică, s-a bucurat de săli arhipline la toate proiecțiile de până acum, în festivaluri și în avanpremiere.

Spectatorii îi vor revedea pe marele ecran pe câțiva dintre cei mai apreciați actori români: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec.

Acțiunea filmului este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă.

În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Mai multe articole despre:
câini Bogdan Mirică