Theresa May a discutat cu Trump un acord comercial post-Brexit
Aflată la New York pentru Adunarea Generală a ONU, Theresa May a avut miercuri şi o întrevedere bilaterală cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.
Potrivit cancelariei premierului britanic, cei doi au discutat despre intenţia de a realiza un acord economic "mare şi ambiţios" după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează Reuters.
Preşedintele şi prim-ministrul "au căzut de acord că Brexit-ul oferă o ocazie minunată" pentru un tratat de liber schimb între Regatul Unit şi SUA, se arată în comunicatul Londrei.