MENIU

The Economist: Ponta va reorienta politica externă spre Rusia şi China

The Economist publică în ediţia online un articol dur la adresa lui Victor Ponta, dar şi a haosului de la votul românilor din străinătate.

"Dacă va câştiga alegerile, Victor Ponta îşi va consolida puterea şi va reorienta cel mai probabil politica externă a Româniai spre Rusia şi China, aşa cum a făcut Viktor orban în Ungaria. Ponta a fost printre puţinii lideri UE care a asistat la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci, anul acesta şi ar fi adus laude Partidului Comunist Chinez în timpul vizitei la Beijing în septembrie", scrie The Economist.

Articolul porneşte de la cozile uriaşe formate în faţa secţiilor de votare din străinătate şi remarcă nemulţumirile românilor care s-au plâns că dreptul la vot le-a fost îngrădit.

"Criticile la adresa corupţiei din România sunt obişnuite la Bruxelles. Dar Duminică, ele au venit din partea expatriaţilor români. Mii de români din străinătate s-au aşezat la coadă în faţa ambasadelor din Bruxelles sau alte capitale pentru a vota în alegerile prezidenţiale, dar mulţi au fost refuzaţi deoarece urnele s-au închis la ora 21.00, iar autorităţile au refuzat să prelungească programul (...) Toată lumea se gândeşte la fraudă, deşi au trecut 25 de ani de la căderea Comunismului", scrie The Economist.