MENIU

Testul fructelor: Cât de pasională ești? Alege-l pe cel preferat și vezi ce spune despre tine

Preferința pentru fructe a fost adesea comparată de psihologi cu latura pasională și dorințele noastre intime. 

Alege, fără să stai prea mult pe gânduri ce fruct îți place cel mai mult și află ce detalii surprinzătoare poate dezvălui despre personalitatea ta. 

1. Portocalele

Sunt fructe pe care nu le decojești ușor. Îți trebuie puțină răbdare și mai multă forță decât la un fruct obișnuit pentru a îndepărta coaja și pentru a ajunge la miezul succlent, parfumat și dulce. Și tu te înarmezi cu multă răbdare în dragoste și încerci să te apropii pas cu pas de bărbatul care te atrage, scrie Sfatul Părinților. Îți calculezi fiecare mișcare și nu iei decizii hazardate, mai ales despre viitorul vostru împreună. Poate că ești mai pretențioasă și mai directă cu el, dar ești genul de femeie care oferă stabilitate și sentimente profunde.

2. Piersicile

Așa cum savurezi sucul acidulat și parfumat al piersicilor, așa savurezi și clipele de dragoste pe care ți le oferă bărbatul iubit. Ești amantă și soție, prietenă și confidentă în același timp. Ești deschisă și îi oferi multă afecțiune celuilalt. Iar, dacă ești iubită și fericită, nici nu îți trece prin cap să te uiți la ceilalți bărbați disponibili. Tu te implici cu tot sufletul în relația ta de dragoste sau în căsnicie și vei face tot posibilul să o păstrezi în pofida tuturor greutăților.

3. Căpșunele

Dragostea este cel mai frumos joc. Îți place să flirtezi, să fii căutată, sunată și dorită. Îți place să primești invitații, să mergi la distracții cu bărbatul iubit, să dansezi și să savurezi un pahar de șampanie cu el. Dacă începi să te plictisești lângă el, pasiunea ta se stinge treptat. Dar ești optimistă și veselă și găsești tu mereu ceva inedit să faceți împreună. Important este ca el să te sprijine!

4. Merele

Roșii, galbene, verzi, mai acre, mai dulci, mai zemoase sau mai tari, merele sunt de toate felurile. Așa ești și tu! Îți place să te bucuri de fiecare clipă, așa cum e ea, și să profiți de toate aromele vieții. În dragoste, ești impulsivă, capricioasă, una vrei azi, alta vrei mâine. Îți plac gesturile extravagante și îți surprinzi iubitul cu mici escapade sau cine romantice, când se așteaptă mai puțin. Nevoia ta de a condimenta din plin relația dintre voi ar putea fi totuși obositoare pentru el.

5. Cireșele

Dintre toate fructele, cireșele par cele mai inimoase. Imaginația ta este bogată, iar inima ta foarte generoasă. Te îndrăgostești într-o clipă și mereu ai impresia că este pentru prima și ultima dată. Ești foarte sinceră și drăgăstoasă cu partenerul tău, atâta vreme cât te simți îndrăgostită, iar el îți răspunde cu aceleași sentimente. Dar ai nevoie de multă afecțiune și de multă atenție din partea ui pentru a întreține flacăra iubirii.

 

Mai multe articole despre:
test test psihologic test personalitate fructe