Testele CoVID devin obligatorii pentru românii care merg în Amsterdam. Acestea se vor efectua chiar pe Aeroportul Schiphol
Vese importantă pentru românii care călătoresc în Olanda. În Aeroportul Schiphol (Amsterdam) va fi operaţionalizat un centru de testare pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Toţi cetăţenii care revin din zonele de risc vor putea fi testaţi, în mod gratuit, chiar dacă prezintă sau nu simptome specifice infecţiei cu SARS-CoV-2. Indiferent de rezultatul testării sau de efectuarea acesteia, rămâne valabilă recomandarea fermă privind autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Măsuri similare vor fi implementate şi pe aeroporturile din Eindhoven şi Rotterdam.
Ministerul Afacerilor Externe transmite că România continuă să fie inclusă în zona portocalie (zonă de risc ridicat), pentru care se recomandă evitarea călătoriilor cu excepţia celor strict necesare. Autorităţile olandeze continuă să recomande ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile persoanelor care se deplasează/revin din state incluse în zona portocalie, aşadar inclusiv cetăţenilor care se deplasează din România.
Conform Mediafax, ca măsură suplimentară, autorităţile olandeze au anunţat colectarea datelor de contact ale persoanelor care vin din zonele de risc. De asemenea, autorităţile olandeze vor efectua controale pentru a verifica respectarea măsurii de autoizolare. Având în vedere apropierea reînceperii cursurilor pre-universitare şi universitare, tinerilor şi studenţilor care vin/revin în Olanda din zone de risc li se recomandă în mod special respectarea tuturor măsurilor de protecţie, inclusiv autoizolarea.